Cainii vagabonzi, amicii sobolanilor

 

Opinia cum ca numarul mare de caini vagabonzi ar reduce numarul de sobolani, pe cat pare de ritos argumentata, e valabila numai in insuficienta ofertelor de cunoastere din Romania. Precum la alegeri, atunci cand romanii aveau de votat ori cu Mucea ori cu Cacacea (zicea Neagu Djuvara la alegerile din 2009 cand in turul 2 se calificasera Geoana si Basescu) la fel apar si aici 2 oferte exclusive: haite de caini ori multi sobolani.

Desi argumentul de mai sus spune ca sobolanii si cainii ar fi in concurenta pentru aceleasi resurse de hrana, arealul si spatiul lor vital difera, iar asta nu impieteaza convietuirii. Iar hrana este din abundenta pentru ambele specii, chiar pentru multe alte vertebrate precum rozatoare mici, nevastuici, arici, pescarusi, diverse reptile mici.

Cele doua specii sunt de fapt aproape simbiotice in ecosistemele urbane (cu mici diferente in functie de climat). Un studiu extins mult in timp, deci empiric, facut in orasul est-american Baltimore dovedeste fara tagada relatia de simbioza dintre rozatoare si caini. Sunt chiar relatii fascinante intre caini si coloniile de sobolani; rozatoarele sunt ghidate de dejectiile canine spre hrana – un motiv in plus pentru a obliga proprietarii de caini sa stranga resturile bunilor lor prieteni patrupezi.

A crede totodata ca niste caini ai strazii reduc dramatic coloniile de sobolani e o gluma si din perspectiva inteligentei: sobolanii cenusii de doua ori mai inteligenti decat majoritatea raselor de caini.

De cativa ani, mari municipalitati din zone relativ sarace  ale Asiei de sud-est se confrunta cu aceeasi problema: infestarea cu sobolani duce la cresterea numarului de caini vagabonzi. Relatiile de cauzalitate sunt relativ putine, insa un lucru e cert, cele doua specii traiesc excelent impreuna.

Cainele sobolan, Robert Damnation. sursa: DeviantArt.net

Sistemul ecologic al oraselor, poate din nefericire, nu este atat de mult rezultatul contingentei ci aproape exclusiv al actiunilor omului. Astfel, ipoteze precum cea combatuta aici, cainii ar reduce numarul sobolanilor intr-o arie urbana, pentru ca ecosistemul orasului isi gaseste in mod organic echilibrul, e doar o naivitate. Solutiile urmeaza modelele teribililor “vestici care in trecutul recent si-au suprimat cainii vagabonzi si au fost infestati cu sobolani”. In realitate, occidentalii (indeosebi americanii) au inceput sa considere cainii vagabonzi o infestare periculoasa inca din anii 1970. Dincolo de riscul scaparii de sub control a populatiilor canine si inhaitarea periculoasa a indivizilor precum in Bucurestiul de azi, in anii ’80 fecalele de caini erau sub microscopul cercetatorilor.

Dupa un deceniu de cercetari asidue pana in spre sfarsitul anilor ’80, Agentia federala pentru Protectia Mediului din SUA clasifica banalele fecale de caine ca sursa de contaminare difuza* (Non-point Source Pollution – NPS). Ele devin din perspectiva juridica la fel de periculoase precum pesticidele, compusii chimici toxici sau scurgerile acide in special din cauza unei flore de bacterii coliforme extrem de bogate.

Obsesia americanilor pentru sanatate si igienismul lor, de multe ori exagerat, au dus in SUA la politici locale poate prea dure in ce priveste cainii vagabonzi: spre deosebire de Europa, suprimarea cainilor nerevendicati de un stapan intervine dupa un termen destul de scurt. In America, insa, functionarea democratiei locale e eficienta, iar legea are ca fundament ratiunea si binele comunitatii. Argumente sentimentale si animiste in problema cainilor ori presiunea grupurilor animaliste nu au oprit politici de sanatate publica.

Certitudinea este ca, pentru a asigura sanatatea publica la nivel local, orice comunitate condusa de principii rationale nu poate admite caini vagabonzi, iar o municipalitate responsabila nu poate permite existenta niciunui caine liber pe strazi. Solutiile impotriva cainilor vagabonzi sunt, la fel ca “la vestici”, servicii de ecarisaj sau, mai evoluat, departamente pentru servicii animale / adaposturi pentru (ocrotirea) animale(lor). Insa atentie, niciun caine pe strada!

Ex inaequo, pentru ceilalti convivi, decadenta lume occidentala nu propune decat deratizarea.

Raul Cazan

*Whole Earth magazine, Spring 1999, Let it Rot!: The Gardener’s Guide to Composting, Stu Campbell. Third edition, 1998. Storey Books.

** The Ecology of Stray Dogs: A Study of Free-Ranging Urban Animals, Alan Beck, Purdue University Press, 2002. Reprinted

Posted in Environmental Culture by / September 7th, 2013 / No Comments »

Leave a Reply