Achiziții Publice Ecologice în Transport și Bioenergie Ralf Kunendorfer

0

2Celsius face parte din grupul de lucru pentru achiziții publice ecologice din România; deși în aparență achizițiile instituțiilor statului nu au nimic de-a face cu bioenergia sau cu transportul, există multe puncte de întâlnire între „cumpărăturile” pe care le face statul și promovarea bioenergiei sustenabile și a transportului curat. Amintim doar două capitole din studiul realizat de Raul Cazan și intitulat ACHIZIŢII PUBLICE ECOLOGICE ÎN ROMÂNIA – PROTECŢIA MEDIULUI PRIN CHELTUIELI PUBLICE RESPONSABILE. În tema EcoAlmanahului, vom face referire doar la politicile energetice și la transporturi.

Politica energetică

Prevederile din Directiva privind serviciul de energie și a Directivei privind Etichetarea Energiei 2010/30/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind achizițiile publice ar trebui să fie strâns legate de activitățile în Achiziții Publice Ecologice (APE) la nivelul UE și al statelor membre. O nouă directivă privind vehiculele ecologice aduce, de asemenea, potențial pentru integrarea dimensiunii APE și punerea sa în aplicare. Aceasta ar trebui să fie făcută în strânsă colaborare între ministerele ce privesc operațiunile de transport și ministerelor de mediu .
În cazul în care guvernul aduce asigurarea finanțării de stat pentru eficiența energetică și a energiilor regenerabile, ar trebui să fie, de asemenea, recunoscut procesul de achiziții publice care duce la investiții în procese ori produse mai verzi.
Recomandări

Grupul de lucru APE ar trebui să ridice aceste probleme la nivelul UE și, împreună cu fiecare autoritate națională participantă, la nivel național. Grupul de lucru APE ar trebui să aibă un dialog cu grupuri de lucru regionale și locale privind eficiența energetică, în cazul în care problemele legate de implementare și achiziții publice, de asemenea, sunt discutate.

INTERMEZZO: Despre cum se lipește o etichetă pe electricitate

Preocuparea noastră, a grupului APE, este reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, iar generarea de energie curată ar fi prima condiție a luptei împotriva schimbărilor climatice. Această luptă, de cele mai multe ori perdantă, este însă finanțată exclusiv de poporul plătitor de taxe.

Evenimentul cel mai recent și foarte important în materie de mediu și schimbări climatice din România este limitarea numărului de certificate verzi acordate de Guvernul României. Ele ajutau și ajută marile companii generatoare de electricitate să producă energie “mai verde” pe banii utilizatorului. Tarifele “feed in” presupun, la rându-le, bani din buzunarul contribuabilului. În ambele cazuri întâlnim oameni cu banii luați prin proceduri opace pentru ca mari companii de energie să se joace de-a înverzirea. Atât timp cât poporului i se iau banii pentru scheme invizibile cu iz ecologic, schimbările climatice continuă nealterate pentru că comerțul cu energie e o pură speculație.

Societatea civilă poate să zbiere că tarifele feed in ar fi mai bune decât certificatele verzi, că mai mic e mai frumos și în generarea energiei ori că e tare util să stingi lumina în baie după un duș de 10 secunde; soluția o au tot ONG-urile: o eco-etichetă pentru energia produsă. Precum certificarea organică a alimentelor, energia produsă poate fi etichetată ca verde sau mai puțin verde. Eticheta europeană EKOenergy există și în România începând cu 2013 și ea face exact ceea ce aminteam înainte: creează valoare adăugată, asigurându-se că piața energiei susține și întărește politicile climatice. Cu alte cuvinte, etichetarea energetică EKOenergy informează consumatorul, susține regenerabilitatea și sustenabilitatea generării energiei, impune o trasabilitate și evită dubla numărare (evită “băieții deștepți”), dar și auditează și verifică producerea și comercializarea energiei.

Precum certificarea eco a alimentelor atunci când se impun condiții privind utilizarea pesticidelor, utilizarea apei, trasabilitatea alimentului sau salvgardarea unor soiuri, energia, la rându-i poate fi etichetată în funcție de „curațenia” sursei din care provine. Așadar, EKOenergy este o etichetă ecologică pentru energie electrică regenerabilă. Energia electrică regenerabilă este acea energie electrică care provine din surse naturale ce nu pot fi epuizate prin întrebuințare, sau din resurse naturale care pot fi relativ ușor regenerate prin procese naturale.

În prezent se acceptă energie electrică regenerabilă din următoarele surse:

  • eoliană
  • solară
  • hidraulică
  • energia marinăși oceanică(energia mareelor, valurilor, curenților oceanici etc.)
  • geotermală
  • bioenergie (lichidă, solidă și gazoasă)
  • gaz rezidual
  • gaz provenit din instalațiile de epurare a apelor uzate

Următoarele surse nu sunt acceptate:

  • cărbuni și șisturi bituminoase
  • surse petroliere, inclusiv uleiuri neconventionale precum uleiul de șist bituminos și nisipuri bituminoase
  • gaze naturale, inclusiv gazul de șist
  • turba
  • surse nucleare
  • incinerarea deșeurilor, altele decât biomasa

Așadar scopul final este încurajarea producției de energie din surse regenerabile și prietenoase cu mediul (emisii reduse și cu impact minim asupra ecosistemelor). Compania furnizoare de energie electrică practice cumpăra această etichetă în urma unor verificări atente din partea unor evaluator independenți și o auditare subsecventă, după care își informează clientul, un consumator responsabil, în legătură cu originea și modul în care electricitatea s-a generat. Scopul acestei etichete ecologice este de a ajuta furnizorii de energie electrică să vândă un produs ușor de recunoscut și larg acceptat.

De asemenea, eticheta dorește să ajute consumatorii în navigarea pe piața complexă de energie electrică europeană.

Consumatorii de EKOenergy primesc informații corecte despre originea energiei electrice achiziționate și despre importanța acestei achiziții. În plus, EKOenergy îndeplinește criteriile de durabilitate stabilite de către rețeaua EKOenergy.

Eticheta EKOenergy este singura etichetă de energie electrică rezultată în urma unui proces de consultare pan-europeană, care funcționează pe întreaga piață europeană și care este recunoscută de către părțile interesate în toate țările europene[1].

Achiziții Publice Ecologice în TRANSPORT

 Tipurile de vehicule achiziționate de administrațiile publice variază foarte mult, de la cele de uz curent (de exemplu vehiculele oficiale, vehiculele organismelor de control, furgonete sau echipamente de grădinărit) la vehicule de urgență (ambulanțe, mașini de pompieri, mașini și autodube de poliție etc.) și vehicule speciale (mașini de măturat, mașini de gunoi, autobuze etc.).

S-au elaborat criterii pentru următoarele trei grupe de produse:

  • autoturisme achiziționate direct sau în sistem de leasing/închiriere
  • vehicule și servicii de transport public
  • mașini și servicii de colectare a deșeurilor

Criteriile și procedurile de contractare definite în prezentul document pot fi folosite, de asemenea, ca orientări pentru definirea specificațiilor pentru achiziționarea tipurilor de vehicule și a contractelor de prestări servicii care nu sunt menționate explicit în prezenta fișă.

În plus, criteriile propuse trebuie să fie interpretate în coroborare cu Directiva 2009/33/CE privind promovarea unor vehicule de transport rutier curate și eficiente din punct de vedere energetic și cu legislația națională referitoare la punerea în aplicare a directivei respective. Directiva obligă autoritățile publice și operatorii contractați în baza unui contract de servicii publice ca la achiziționarea vehiculelor pentru transportul rutier să aibă în vedere impactul energetic și asupra mediului pe parcursul duratei de viață operațională, care să cuprindă cel puțin consumul energetic, emisiile de CO2 și emisiile poluante, inclusiv NOx, NMHC și pulberile în suspensie. Acest obiectiv poate fi atins fie prin includerea de cerințe privind performanța energetică și de mediu pentru fiecare dintre tipurile de impact luate în considerare (ca specificații tehnice sau criterii de atribuire minime), fie prin calcularea valorii monetare a acestor tipuri de impact în momentul în care se ia decizia de achiziționare, conform unei metodologii de calcul prevăzute în directivă. Criteriile recomandate incluse în prezenta fișă a produsului pot îndruma autoritățile publice care doresc să pună în aplicare directiva folosind prima sau a doua opțiune, și anume, prin includerea cerințelor privind performanța energetică și de mediu ca specificații tehnice și/sau criterii de atribuire. Criteriile pot fi utilizate, de asemenea, împreună cu o evaluare a costurilor pe parcursul duratei ciclului de viață cu ajutorul metodologiei prevăzute la articolul 6 din directivă sau al unui instrument echivalent cum ar fi cel de pe site-ul www.cleanvehicle.eu în vederea luării unei decizii de achiziții pe baza costurilor pe parcursul duratei de viață, precum și a criteriilor de mediu minime. Întrucât în momentul punerii în aplicare a Directivei privind promovarea unor vehicule de transport rutier curate nu toate statele membre au autorizat utilizarea ambelor opțiuni menționate anterior, este imperativ ca autoritățile publice să verifice obligațiile stabilite de legislația națională înainte de alegerea abordării APE pentru acest grup de produs.

Până în urmă cu câțiva ani, majoritatea serviciilor de transport public erau gestionate de autoritățile publice (în principal, administrațiile locale și regionale), fie în mod direct de către funcționarii publici, fie prin intermediul unei societăți publice responsabile cu prestarea serviciului. Cu toate acestea, în ultimii ani, numărul procedurilor concurențiale de licitație pentru serviciile de transport public cu autobuzul a crescut semnificativ. În consecință, se prevăd criterii atât pentru achiziționarea directă de autobuze, cât și pentru achiziționarea de servicii de transport public.

Autobuze

În România serviciile de autobuz sunt, în general, o responsabilitate publică. De obicei acestea sunt organizate de către o societate publică locală sau regională responsabilă pentru planurile de trafic și de ofertă. Toate costurile de operare sunt gestionate de către operator în urma unei proceduri de licitație. Operatorul de autobuz este plătit în mod tradițional o sumă fixă ​​pentru fiecare linie de autobuz plus costuri de funcționare legate de ore de conducere .
Instrumente juridice legate de achiziționarea de autobuze noi se găsesc la nivelul UE. Acest lucru înseamnă că noi autobuze achiziționate în UE trebuie să respecte anumite cerințe în ceea ce privește emisiile de particule de protecție a mediului local. CO2 nu este încă un factor, dar ar trebui să fie – în măsura în care trebuie promovate vehicule electrice sau alternative. Aceste cerințe sunt reînnoite o dată la trei sau cinci ani, dar astăzi EURO IV , EURO V și EURO VI sunt relevante.

Din punctul de vedere al mediului, este interesant faptul că nu au fost introduse instrumente economice pentru a influența sectorul în formă de impozitare mai mică pe tipuri alternative și mai puțin poluante de combustibil sau de autobuz. Pe piața existentă, combustibili alternativi sunt mai scumpi și așa sunt și vehiculele care îi utilizează.

S-ar putea argumenta că impozitul pe combustibil este un stimulent de a folosi vehicule electrice, și așa este în teorie. Cu toate acestea, la stadiul tehnologic și economic actual, autobuzele electrice nu sunt competitive cu privire la distanță, fiabilitate și preț.

[1] Detalii legate de etcheta ecologică pentru electricitate pot fi consultate pe site-ul http://www.ekoenergy.org/