Acapararea terenurilor agricole în România Landgrabbing-ul a pornit din dorința statelor bogate și a agroindustriei de a asigura pe viitor necesarul alimentar al cetățenilor ori clienților lor. După 2007 balonul de săpun al biocombustibililor a dus către marea oportunitate de business de a pune hrană în rezervoarele mașinilor. Goana pentru acapararea pământurilor începea. Szőcs-Boruss Miklós Attila

2

 În ultimii douăzeci de ani, societatea rurală din România, mai ales țăranii și producătorii agroecologici, se confurntă cu o problemă gravă, acapararea terenurilor agricole. Acest fenomen complex amenință continuitatea unei societăți țărănești și îngrădește accesul la pământ pentru viitori tineri fermieri agroecologici. Dar ce este “acaparare a terenurilor”. Termenul de “acaparare a terenurilor” sau “land grabbing” (Engleză) este folosit în mod generic pentru a descrie mari achiziții de terenuri sau concesiunea, arendarea unor terenuri cu destinație agricolă pe termen lung de la entități private sau publice către mari companii sau investitori domestici sau multinațonali. In prezent, la nivel global acapararea terenurilor implică zeci de milioane de hectare și continuă să se răspândească fără control.

Transferând porțiuni largi de teren agricol din mâna comunităților locale spre interesele marilor corporații, acapararea terenurilor amenință suveranitatea alimentară și existența comunităților afectate. Biodiversitatea și în general mediul ambiant sunt deasemenea puse în pericol prin impunerea unei agriculturi intensive prin monoculturi și aport sistematic de fertilizanți și pesticide chimice.

Fenomenul se poate observa în întreaga lume – mai ales în Africa, America de Sud, Asia, Oceania și Europa de Est – și de cele mai multe ori se desfășoară prin agresiunea fizică și intimidarea comunităților locale sau prin folosirea unor lacune legislative naționale și internaționale.

Acapararea terenurilor în Europa

Un raport publicat de Via Campesina si Transnational Institute evidențiază faptul că acapararea terenurilor este o problemă critică în majoritatea regiunilor din Europa. Analiza realizată de către 25 de experți din 11 țări demonstrează cum, prin acapararea terenurilor s-a ajuns ca mai mult de 50% din suprafața agricolă totală a Europei sa fie concentrată în mâna a doar 3% de proprietari de pământ. “Inegalitatea este similară cu cea observată în câteva țări cu o distribuție inechitabilă gravă a proprietății și averii bazate pe pământ, cum ar fi Brazilia, Columbia sau Filipine”, subliniează raportul.


Raportul include studii de caz detaliate despre tendințele de consolidare a terenurilor din Spania, Germania, Italia, Franța și Austria, dar și diferite forme de acaparare a terenurilor din Ungaria, România, Bulgaria, Serbia și Ucraina. La fel ca in Etiopia, Cambodia sau Paraguay, aceste mari acaparări de terenuri sunt efectuate într-un mod ne-transparent, prin negocieri “pe sub tejghea”.

Unele cazuri de consolidări de terenuri nu sunt noi apariții, cu toate acestea, fenomenul a prezentat o accelerare în ultimii zeci de ani, în special în Europa de Est. Numeroase companii Europene, dar și firme din China sau fonduri de investitii speculative din Orientul Mijlociu, toate legate prin lanțuri comerciale globale complicate, țintesc să obțină profituri speculative rapide din tranzacții cu terenuri.


În Ucraina, 10 giganți agroindustriali controlează aproximativ 2.8 milioane hectare. Un singur latifundiar deține mai mult de 500.000 hectare. Companii din China sunt stabilite în Bulgaria și jucători din Orientul Mijlociu fac agribusiness la scară imensă în Romania.

În Germania, acapararea masivă de terenuri a redus numărul fermelor de la 1.2 milioane (în 1966-67) la mai puțin de 300.000 (în 2010). Media internațională semnalează situații dramatice în Italia, Franța Spania și Marea Britanie (în 2010, 1% din populație deținea 70% din fondul funciar). Situația este tragică în pofida condițiilor în care aceste țări au avut posibilitatea de a absorbi în industrie și domeniul serviciilor o importantă parte a milioanelor de fermieri care au rămas fără posibilitatea supraviețuirii. Nu este și cazul României.

Acapararea terenurilor în Romania

Pe tot teritoriul României, resursele naturale au devenit un obiect al speculațiilor și investițiilor masive. Indiferent de resursa exploatată, pământurile țăranilor (aproape 4.7 milioane de oameni) sunt acaparate și transformate, generând un efect negativ pe termen lung. Scopul acestor acaparări este multiplă, pornind de la agricultură, minerit sau domeniul energiei, la turism, resurse de apă sau speculații – iar procesul slăbește economia rurală și împiedica dezvoltarea unui sector rural dinamic.

Acapararea terenurilor din România se referă la folosirea capitalului pe scară largă pentru a controla atât resursele fizice, cât și puterea de decizie asupra modului și scopului de folosință a acestor resurse. Fenomenul este strâns legat și întărește exodul rural. Are un impact asupra pieței funciare și asupra liberalizării industriei agro-alimentare. Creșterea fenomenului acaparării terenurilor ridică prețurile funciare, stabilindu-le peste puterea de cumparare a tăranilor și tinerilor fermieri agroecologici. Mai mult, concentrarea treptată a pământului și resurselor naturale în mâna câtorva industriasi reprezintă un motiv serios de îngrijorare pentru întreaga societate.

Analizând distribuția venitului și inegalitatea de averi (coeficientul “Gini”) prin prisma nivelului de sărăcie și proprietatea funciară, putem observa o suprapunere bine definită între sărăcia acută și proprietatea funciară concentrată. În 2012, sărăcia și rata excluziunii sociale din România a atins 42% din populație (media Europeană fiind 25%). Un procentaj în creștere continuă care plasează România între cele mai sărace țări din Uniunea Europeană, după Bulgaria. De asemenea, statisticile arată că cele mai sărace zone din România sunt cele din Nord-Est, Sud-Est și Sud-Vest, suprafețe declarate dezavantajate, totodată afectate de mari comasări și acaparări de teren agricol.

Cauzele Marilor Achiziții de Terenuri Agricole din România:

  • Fertilitatea solului: Cernoziomul, numit și “aurul negru” este un tip de sol foarte fertil, pretabil pentru cultivarea majorității plantelor agro-industriale.
  • Piața funciară ieftină: Prețul unui hectar de teren agricol variază în general de la 2000-5000 Euro. De notat este faptul că în ultimii zece ani prețul terenurilor agricole a crescut cu 300%, estimându-se o creștere de 500% în următorii zece ani.
  • Legislație permisivă: În timpul moratoriului pe vânzarea terenurilor agricole din 2007-2014, legislația românească părea să restricționeze cumpărarea de terenrui agricole de către companii cu capital străin, companiile Europene fiind interzise să cumpere în mod direct pământ. Totuși, legea a avut mai multe lacune care au permis companiilor Europene de a fuziona cu parteneri Români, și astfel să investească capitalul în achiziții de pământ. În plus, legea stipula că, dacă un partener decide să-și sisteze activitatea și să se radieze din registrul comerțului, partenerii rămași moștenesc portofoliul. Totodată, exista și posibilitatea de a înregistra o firmă romanescă. Cât timp companiile erau înregistrate în România (indiferent de sursa capitalului), nu existau restricții în ceea ce privește achiziția de terenuri agricole și forestiere.
  • Din 2014, conform Tratatului de Aderare UE, România și-a deschis piața funciară. Conform noii Legi nr. 17/2014, companiile Europene și persoanele fizice din UE au posibilitatea de a concura în aceași condiții ca și companiile sau persoanele fizice din România, diferența creând doar un set de drepturi de preemțiune aplicate în momentul vânzării. Totuși, dat fiind diferența puterii de cumpărare și accesul redus la credit pentru companiile și persoanele fizice din România, fac ca aceste drepturi de preempțiune să devină doar o formalitate birocratică înainte ca pământul vizat să ajungă pe piața liberă. Arendașii, autohtoni sau străini, beneficiează de o legislație favorabila conform căreia compensația nu este reglementată în mod strict și este bazată pe o negociere bilaterală între proprietar și arendaș. În practică, părțile sunt inegale. Contractul fiind întocmit de arendaș, acest fapt îi ofera mai multă putere de negociere. În plus, mulți deținători de pământ sunt bătrâni și neinițiați în proceduri administrative, de multe ori semnând contracte fără să le citească.
  • Susținere politică: Guvernul Romaniei a fost orientat în mod deschis către agro-industrie. Dezvoltarea agro-industrială, comasarea terenurilor și orientarea spre piața exporturilor au fost punctele strategice ale ultimului Program de Guvernare care susținea că România trebuie să își crească competitivitatea pentru a concura pe piața Europeană și cea internațională, iar Guvernul trebuie să ia măsuri pentru a consolida și reduce numărul exploatațiilor agricole. Comasarea terenurilor era pe agenda Guvernului României și când era vorba de absorbția fondurilor europene, Guvernul exprimându-și dorința de a folosi o parte din plățile directe UE pentru a stimula vânzarea sau arendarea pe termen lung a pământurilor agricole aflate în posesia populației rurale.
  • România este de asemenea deschisă către investitori care operează în sectorul energiei regenerabile, conformându-se cu prevederile Uniunii Europene pentru reducerea poluării generate de combustibili fosili.
  • Subvenții Europene: Fiind un stat membru al Uniunii Europene, România beneficiează de plăți directe sub Politica Agricolă Comună.
  • Subdezvoltare socio-economică din zona rurală: În general, micii producători din România nu dețin suficiente fonduri proprii și nu au access la credite bancare pentru modernizare. Reticența băncilor față de a acorda credite țăranilor face ca puterea lor de dezvoltare să scadă și mai mult. În momentul de față, majoritatea micilor producători se află în imposibilitatea de a accesa echipamente moderne care le-ar crește eficiența și competitivitatea pe piață. În ultimii zeci de ani, numărul muncitorilor în agricultură a scazut cu 38% în cazul exploatațiilor agricole fără un statut legal. Agricultura familială dispare. Alți factori care contribuie la acesată subdezvoltare sunt: îmbătrânirea populației rurale, migrația tinerilor și corupția instituțională.

Cine cumpără suprafețe agricole mari în Romania?

Instituții bancare, fonduri de investiții, fonduri de pensii.

Cu precădere achiziționând suprafețe foarte mari de terenuri agricole (între 3000 și 40000 ha) pentru scopuri speculative, instituțiile bancare sau fondurile de investiții crează ramuri agricole prin care înregistrează companii afiliate. Aceste companii au ocupația de a achiziționa și de a consolida suprafețe agricole. Mizând pe creșterea prețurilor funciare, aceste instituții private vizează să vândă pământul după o perioadă de aproximativ 10 ani. În general aceste instituții nu se angajează în producție agricolă, ci arendează terenul altor companii din domeniul agro-industrial (cu capital străin sau autohton). Întregul proces este extrem de netransparent și instigă la corupție (de multe ori arendașii sunt companii deținute de primari locali sau companii “preferate” de investitor).

Exemple: Rabobank (Olanda), Spearhead International (Regatul Unit), Generali (Italia), Germanagrar (Germania), Agriinvest (Danemarca).

Cazul Generali

Gruppo Assicurazioni Generali[1], bine cunoscuta companie de asigurări din Italia, caută și achiziționează pământ agricol în România încă din anul 2001. Rapoartele de Sustenabilitate ale companiei [2] exprimă în mod evident interesul major “de a se poziționa cu succes pe piețe internaționale cu un potențial de dezvoltare puternic”…”în special pe piețele emergente din Europa Centrală și de Est”. Poate neînțeleasă la început, dar această poziționare strategică s-a concretizat prin achiziția concretă a 4.500 hectare de teren agricol în vestul României.

“România este țara europeană cu cel mai mare procentaj de teren controlate de companii străine” raportează Re: Common[3]. Dintre acestea, companiile din Italia sunt investitori foarte reprezentativi, deținând 220.000 hectare de pământ agricol românesc.[4] Astfel, Generali apare în repetate rânduri ca unul din cei mai mari investitori italieni în sectorul agricol din România. Cu o “justificare” care ne duce cu gândul înapoi la timpurile Imperiului Roman, conform declarațiilor Generali, compania nu se ocupă de inițierea ci de reluarea unor proiecte de investiții funciare pe teritoriul României.[5]

În 2001 ramura de agribusiness a companiei a identificat oportunitatea investițională în România. Dat fiind că legislația funciară de atunci nu permitea companiilor străine să achiziționeze terenuri agricole în țară, în Decembrie, 2001, Geneagricola a creat o subsidiară românească, S.C. Geneagricola Romania S.R.L. Achiziționarea de terenuri a început în 2002, și nu a atras consecințe previzibile. În același an, prețul pământului a crescut de la 800 € la 1200 €/hectar. Deși acest preț ridicat nu sperie investitorii din țările Vest Europene, totuși este o creștere notabilă potrivit parametrilor din România (aflată într-o continuă ascendență) împiedicând accesul comunităților locale la pământ.

În 2003, intenția companiei era de a achiziționa îmn România un total de 5.500 hectare de pământ arabil. Până în 2009, 4.500 hectare au fost cumpărate în Sânnicolau Mare (județul Timiș) la care s-au mai adăugat 350 hectare în Pâncota (județul Arad); ambele fiind foste ferme de stat comuniste. În prezent Geneagricola deține aproape 5.000 hectare de terenuri agricole în România, unde cultivă, procesează și stochează grâu, porumb, floarea soarelui, soia și viță de vie, comerializând toată producția pe piața internă dar și pe piețe internaționale. Punctul forte al companiei este beneficiul oferit de controlul total asupra liniei de producție și distribuție. Geneagricola a absorbit și controlează în mod direct și alte companii românești cum ar fi S.C. Aqua Mures S.R.L., S.C. La Quercia S.R.L. sau S.C. Vignadoro S.R.L. (în Pâncota).

Valorificare și modernizarea celor 4500 hectare de teren de cultură mare în Sânnicolau Mare și celor 350 hectare de vie din Minis-Maderat erau inevitabile. Planul original era de a ajuta localnicii, deoarece exploatațiile au fost create pe terenuri „abandonante” de stat. Grupul a lansat și un DVD și 1000 de broșuri numite „Prezența Geneagricola în România”[6], dorind să demonstreze că investițiile lor în pământuri românești „o să crească valoarea terenurilor și nu au fost făcute pentru scopuri speculative”. Povestea cum pârloagele sunt puse în producție pentru beneficiul tuturor era veche și bine-cunoscută. Este încă folosită de Geneagricola în procesul de achiziții majore de terenuri agricole în România.

Totuși, promisiunile nu au fost respectate iar strategia s-a dovedit a fi una de „imaginie” unde beneficiul ajunge la marele investitor nu la comunitățile locale. 62 de locuri de muncă create pentru aproape 5000 hectare nu este o afacere fantastică pentru localnicii zonei.

Dar care este totuși justificarea de bază pentru o companie de asigurări în momentul în care decidă să investească masiv în România? Analiștii susțin că industria fondurilor de pensii private (una din serviciile Generali) investește în agricultură și pământ agricol mondial pentru profit și speculație. „Aceste companii sunt responsabile pentru garantarea și „capitalizarea” pensiilor oamenilor”, susține un articol publicat de GRAIN [7], „astfel ei preconizează recompense pe termen lung mizând pe creșterea prețului terenurilor agricole, dar și pe profitul acumulat pe urma comerțului cu produsele cereale, lactate și de carne”.

Achizițiile majore de terenuri agricole par a fi „ultima” uneltă de profit care generează imense tranzacții financiare globale. Holdingul agricol al Generali, Geneagricola [8] a fost fondată în 1974 și în prezent grupează 24 de companii agricole diferite, deținând mai mult de 14.000 hectare de pămât în Italia și România.

În 2013, Geneagricola a înregistrat vânzări în valoare de €50 milioane, 60% rezultând din producție agroindustrială și vânzarea energiei generate de cele două stații de biomasă, 40% din producția de vin, cu peste 4 milioane de sticle vândute în Italia și alte 30 țări.

Acest caz ne oferă o perspectivă dezolantă. Pentru ca piețele globale să câștige, mijloacele de trai ale țăranilor și comunităților locale sunt constrânse. Într-o eră în care abordarea colonialistă ar trebui să fie depășită, Generali se prezintă ca un „vultur imperial” al acaparării pământurilor din România.

Note:

  1. Website-ul companiei Generali: www.generali.com
  2. Website-ul raportului de sustenabilitate Generali
  3. RE:COMMON (2012) “Il coinvolgimento italiano nel business del land grab” Gli Arraffa Terre. (IT)
  4. The Diplomat (2014) “Italienii dețin 220.000 ha de terenuri agricole românești” (ENG)
  5. Guiseppe Perissinotto (2011) “Dossier: La nouve aventura de Genagricola in Romania” Il Bolletino 11 (09) p: 22-32. (IT)
  6. Broșură de prezentare “La presenza di Genagricola in Romania“ http://triq.it/2011/?p=1740.
  7. GRAIN (2011) “Fonduri de pensii: jucători cheie în acapararea globală a pământurilor agricole”. (ENG)
  8. Website-ul Genagricola: http://www.letenutedigenagricola.it/

Companii multinationale cu capital străin.

Această categorie include companii multinaționale cu precădere din Europa de Vest (dar nu numai), atrase de oportunitățile de investiții prezentate de România (enumerate mai sus). De obicei România nu este singura destinație de investiție pentru aceste companii, multe dintre ele investind și în Africa sau America de Sud. Abordarea lor poate varia – fie investesc întregul capital în achiziții de terenuri (ulterior recurgând la arendarea/vânzarea terenurilor către alte companii), fie arendează majoritatea terenurilor și investesc capitalul în dezvoltarea și exploatarea agro-industrială (mecanizare, input-uri agrochimice). A doua categorie are o puternică orientare spre export, practic folosind terenul agricol doar ca o interfață de producție. Aceste companii pot deține terenuri de câteva mii de hectare dar ajung să dețină și 40000 ha.

Exemple: Gruppo Martifer (Portugalia), Fri-El International Holding (Italia), Bardeau Holding (Austria), Maria Group (Liban), Ingleby (Danemarca/Suedia), Jantzen Development (Danemarca).

Cazul Bardeau

Contele austriac Andreas von Bardeau a ajuns în România în 1999. Din anul 2000 a început să cumpere teren în vestul țării. Datorită relațiilor sale politice [1], în 2002 compania românească cu capital austriac S.C. Bardeau Holding Romania S.R.L. deja era fondată. Nu era un caz izolat. “Bardeau facea parte dintr-un grup de investitori occidentali care au stabilit afaceri agricole de succes în fostul bloc comunist.”[2] Bardeau a concentrat așa de mult teren arabil, încât a devenit un moșier de top în România, ocupând locul 5. Totodată, contele a devenit unul din cei mai mari fermieri din țară. În prezent, grupul Bardeau este format din 16 companii [3], cu sediul social în Timișoara, județul Timiș.

Toate cele 21.000 hectare controlate de Bardeau sunt în exploatare: 21.000 hectare au fost cumpărate de la alți proprietari privați, 5.800 hectare au fost luate în arendă de la Agenția Domeniilor Statului iar alte 3.000 hectare de la mici proprietari [4]. Compania familiei a cumpărat teren agricol de la 14.500 de mici proprietari și a arendat terenuri de la alți 1.500. Tranzacțiile funciare erau rezolvate de o echipă de șapte angajați. Într-un final, terenurile au ajuns să fie cultivate cu grâu, orz, rapiță, floarea soarelui, porumb și orez [5]. Complexul holdingului cuprinde de asemenea efective de ovine, suine și bovine. [6]

Inițial, scopul investițional era de a controla până la 27.000 hectare în Romania, dar până în prezent, după cunoștințele noastre, pragul de 21.000 hectare nu a fost depășit.

Nu este de neglijat faptul că Bardeau, împreună cu un alt cont, Eszterhazy, a achiziționat în 2007 cel puțin 5000 hectare de păduri în județul Argeș. Prin firma S.C. Esterhazy Bardeau Silvicultura S.R.L., conții au dobândit terenuri în județele Arad, Timiș (Livezile) și Caraș Severin (Berzovia, Grădinari, Măureni, Berliște, Iertof și Răcășdia). Prețurile oferite pentru păduri au fost între 2000 și 2500 Euro pe hectar. În schimb, prețurile plătite pentru terenurile arabile sunt o enigmă totală.

Bardeau Holding are propria infrastructură de transport, depozitare, procesare și comercializare. Grupul de companii deține instalații moderne și cea mai veche plantație de orez din județ (construită în anul 1400). Totodata, Bardeau deține două depozite de cereale, cu capacitatea de 20.000 respectiv 12.000 tone. Până în prezent contele a investit 36 milioane Euro și a accesat 7 proiecte de pre-aderare SAPARD din care a câștigat milioane de Euro din fonduri Europene.

Pe o notă filantropică, contele a fost implicat în viața culturală din Timișoara, promovând o fundația operei care a primit mii de Euro în sponsorizări. Bardeau a fost recompensat cu “Medalia de Merit” în 2005. [7] Andreas von Bardeau a fost numit și Consulul Onorific al României în Graz. [8]

Totusi, în 2012, contele a avut onoarea de a face parte din mai mult de 500 procese juridice. [8] Holdingul și-a folosit puterea pentru a mitui magistrați locali care au intervenit pozitiv pentru soluționarea proceselor. În 2013 companiile conduse de Bardeau au generat 200 locuri de muncă, dar în același timp, sute de familii de țărani și-au pierdut dreptul la pământ.

Dacă Andreas von Bardeau poate fi considerat „un investitor prietenos” sau nu pare să depindă de cine întrebăm.

Regiuni unde Andreas von Bardeau controlează pământ in Romania: Arad, Timiș, Caras Severin, Argeș.

Total: 21.000 hectare de pământ arabil + 5.000 hectare de păduri

NOTE:

  1. Attila Szocs (2013) “Bardeau’s empire: An Austrian landgrabber” ARC2020
  2. Virginia Marsh (2013) “Fortunes afield” Financial times
  3. Agrointelligenta (2014) “Top 100 fermieri din Romania”
  4. Alex Saulea (2013) “Cum a ajuns contele austriac Andreas von Bardeau mosier pe plaiuri mioritice?” Cancan
  5. Website oficial Group Bardeau http://www.bardeau.ro/romana/index.php
  6. Recolta.eu (2009) “Un conte austriac cumpără pe doi bani pădurile argeşenilor”
  7. Societate (2007) “Austrian count, farmer in Romania”
  8. Ministerul Afacerilor Externe
  9. Opina Timisoarei (2012) “Averea unui magistrat din Timisoara va fi verificata de ANI. Se poate ajunge la confiscarea averii si sesizarea Parchetului!”

Investitori privați din străinătate: De obicei investitorii din această categorie reprezintă persoane fizice din alte țări UE sau non-UE care iși investesc capitalul în România, înregistrând o companie în România prin care cumpără/arendează pământ. Cu timpul multe companii din această categorie se dezvoltă și vertical, creând afaceri și în industria alimentară și export. Dimensiunea acestor investiții este de obicei mai redusă, terenurile detinute având o suprafață între 200 și 4000 hectare.

Cultivarea orezului era de o importanță majoră în timpul comunismului din România. Totuși, în ultimele decenii statul nu a arătat un interes pentru această cultură; terenurile au fost abandonate și cultivarea a intrat într-o regresie critică. “Salvarea o aduc Italienii”, pretinde un articol din presa agricolă română [1]. Deși multe “Companii mamă” nu au nimic de a face cu agricultura, tot mai multe firme italiene sunt înregistrate în România pentru a intra în afacerea orezului.

S.C. Padova Agricultura S.R.L. este o companie românească dedicată cultivării orezului în Estul României. Este gestionată de către afaceriștii Roncato Giovanni E Figli SAS (din Padova [2]); sediul central din România aflându-se în localitatea Stâncuța, județul Brăila. Gruppo Roncato deține încă o subsidiară în țară, pe numele S.C. Conara S.R.L.

Investitorul de top al afacerii Padova Agricultura este Holdingul olandez Gibside, care deține 85% din acțiunile companiei [3]. După 11 ani de la înființarea companiei [4], Giovanni Roncato a investit mai mult de 10 milioane de Euro [5] în preluarea și re-technologizarea orezăriilor din România. Compania a cumpărat și a luat în arendă pământ, ajungând ca în prezent să controleze aproape 5000 hectare de terenuri agricole în România.

În 2004, primăria Stâncuța a concesionat latifundiarului 100 hectare, iar 2.614 hectare au fost oferite de Agenția Domeniilor Statului. În 2007, Gruppo Roncato a achiziționat și S.C. Conara S.R.L., compania venind la pachet cu cele 143 hectare deținute și o concesiune pe 49 ani de alte 905 hectare.

În 2009, Consiliul Județean din Ialomița a concesionat companiei cu capital Italian 1059 de hectare în zona Guirgeni. Bucată cu bucată, compania și-a făcut loc în agricultura românească, în total deținând 4.821 hectare din care 4.200 aflate în cultivare încă din 2009 [6].

Abordarea intensivă în agricultură este prezentată pe website-ul companiei: unde este prezentată importanța cultivării industriale a orezului, interesul companiei în acest sector, relevanța mecanizării și technologiilor moderne, folosirea amendamentelor chimice pentru a mări producția. Susținerea agro biodiversitătii este explicată prin cultivarea de “legume auxiliare”, deși natura lor nu este clarificată.

Padova Agricultura deține și o infrastructură de uscare cu capacitatea de 20.000 tone și o “flotă” de tractoare și alte utilaje mecanizate. Cei 80 de angajați ai companiei se ocupă la fața locului cu întreg procesul de producție de la recoltat, depozitat, producere de sămânță și produse alimentare finite.

Unde ajung produsele? Pe piața din Romania, Italia și Turcia sau la alte companii partenere, ca Riso Scotti [7].

Compania raportează că producțiile medii pe orezăriile proprii din România au crescut de la 4.100 kg/hectar în 2005, la 8.500 kg/hectar în 2009 [8]. În 2013, conform România Liberă, compania a avut o cifră de afaceri netă de 4.8 milioane Euro și un profit de aproape 847.000 Euro [9].

Padova Agricultura apare pe locul 3 în topul beneficiarilor de subvenții agricole din România, cu aproximativ 300.000 Euro primite în 2013 [10], folosindu-se la maxim de distribuția fondurilor Europene în agricultură. După cum am observat și în alte studii de caz (ex. Riso Scotti), marile companii agricole dețin “prima mână” în accesarea fondurilor publice. Dobândesc cele mai multe informații despre accesarea schemelor de ajutor și sunt în centrul politicilor de dezvoltare a guvernelor naționale.

În tot acest timp, prețurile terenurilor agricole [11] din “aria de influență” a acestor companii s-au mărit de 5 ori în 5 ani, de la 200 Euro/hectar în 2003 la peste 1000 Euro/hectar în 2008.

În timp ce prețurile cresc, pericolul este dublu: țăranii îmbătrâniți sunt tot mai tentați de a-și vinde pământul către investitori multinaționali, în timp ce tinerii fermieri autohtoni nu au acces la capital pentru a-și exercita dreptul la pământ.

Regiuni din Romania unde Padova Agricultura controleaza pamant:Brăila, Ialomița

Total: 4.820 hectare de terenuri agricole

NOTE:

  1. Camelia Moise (2008)” Renasc orezariile de la Stancuta”, REVISTA LUMEA SATULUI, NR.20, 16-31 OCTOMBRIE 2008, http://www.arhiva.lumeasatului.ro/921–renasc-orezariile-de-la-stancuta.html
  2. Hoovers.com:http://www.hoovers.com/company-information/cs/company-profile.RONCATO_GIOVANNI_E_FIGLI_SAS.95e576f4d327a590.html
  3. Scărişoreanu, M.(2014) “Subvenții de milioane pentru fermieri penali sau cu sediul în Belize” http://www.romanialibera.ro/economie/finante-banci/subventii-de-milioane-pentru-fermieri-penali-sau-cu-sediul-in-belize-342277
  1. Listafirme website : http://www.listafirme.ro/
  2. Padova Agriculturawebsite: http://www.padova-agricultura.ro/index.php?pag=3&id=-30&titlu_pagina=Istoric
  3. Padova Agricultura website: http://www.padova-agricultura.ro/
  4. Rice in Romania. Wikipedia: http://en.wikipedia.org/wiki/Rice_production_in_Romania
  5. Ian Luyt, Nuno Santos and Arianna Carita (2013) “Emerging investment trends in primary agriculture. A review of equity funds and other foreign-led investments in the CEE and CIS region”, pag.121, FAO – http://www.fao.org/docrep/019/i3474e/i3474e.pdf
  6. Scărişoreanu, M. (2014) “Subvenții de milioane pentru fermieri penali sau cu sediul în Belize”http://www.romanialibera.ro/economie/finante-banci/subventii-de-milioane-pentru-fermieri-penali-sau-cu-sediul-in-belize-342277
  1. Scărişoreanu, M. (2014) “Subventii de milioane pentru fermieri penali sau cu sediul in Belize”,

http://www.romanialibera.ro/economie/finante-banci/subventii-de-milioane-pentru-fermieri-penali-sau-cu-sediul-in-belize-342277

  1. Redu Marinas (2008) “Western investors discover Romania’s underused rice paddies” The new York Times, http://www.nytimes.com/2008/08/07/business/worldbusiness/07iht-rice.4.15091106.html?_r=0

“Orez în Delta Dunării” este un proiect agroindustrial inițiat în România de către compania italiană Riso Scotti S.P.A. (cu sediul central în Pavia). Filiala românească a companiei, Riso Scotti Danubio S.R.L., creată în Iunie, 2005, controlează 11.000 hectare de câmpuri de orez în depresiunea Dunării. Planul lor inițial era de a se opri la 10.000 hectare. Tentația este prea mare, așa că noile intenții ale companei sunt de a crește suprafața pământul controlat la 15.000 hectare și chiar să o dubleze pe termen lung.

Riso Scotti este una dintre cele mai mari branduri din industria orezului European iar România prezintă climatul perfect pentru producția agroindustrială a orezului. Italienii de la Riso Scotti sunt de părere țara nostră ar putea deveni producătorul principal de orez al Europei [1]. Ca și alți agroindustriași, Riso Scotti promovează o agricultă bazată pe monocultura orezului în detrimentul unei dezvoltari agroecologice sustenabile.

Proiectul a fost decis la începutul anilor 2000. Deși compania a fost oficial înregistrată în 2005, operațiunile de achiziție a terenurilor agricole au început deja în 2003, la finalul anului controlând deja 7000 hectare de pământ agricol. Suprafețele controlate sunt din județele Olt, Ialomița, Brăila și Dolj.

Terenurile au fost achiziționale cu prețuri între 800 și 1000 Euro. Deși aceste prețuri erau mai crescute față de valoarea lor din 2001, era o investiție foarte profitabilă pentru investitorul occidental: valoarea pământului era de 6 ori mai mică decât a unui hectar din Italia.

În 2006, Riso Scotti a cumpărat și o fabrică în Vlădeni (Ialomița), cu o capacitate de procesare de 150 tone pe zi[2]. De asemenea, compania deține o fabrică și în București și intenționează să deschidă o unitate de procesare a orezului în județul Olt. În total, compania a investit 40 milioane Euro în România (3 milioane doar în fabrica din Ialomița). Riso Scotti a cumărat pământ care era destinat producției de orez în timpul regimului comunist, dar care a devenit fragmentat și abandonat în ultimii ani.

Astfel, compania a văzut necesitatea dezvoltării unei strategii complexe cu o infuzie progresivă de capital. Subvențiile Europene cuplate cu cele naționale se pot ridica chiar și la 500 Euro pe hectar; totuși sume insuficiente pentru a reamenaja suprafețele inundabile necesare cultivării de orez. Ar fi fost necesare investiții de stat extensive pentru a recondiționa orezăriile pentru a fi funcționale și productive din nou. Țăranii din zonă nu au puterea economică a multinaționalelor. Riso Scotti a investit 1500 euro pe hectar pentru a recondiționa pământul, a reconstrui și extinde canalele de irigare și pentru a reabilita fostul sistem de pompare comunist.

În repetate cazuri, datorită interesului politic național de a dezvolta economia de scară, beneficiarii majori ai subvențiilor publice sunt astfel de companii majore. Această situație facilitează doar stabilirea marilor companii agricole în agricultura românească și exclude țăranii și alți producători agroecologici.

Prin exportarea modelului de producție din Italia către România, intențiile și așteptările companiei Riso Scotti erau înalte. În prezent, 10.500 de hectare sunt cultivate cu orez. “Inițiativa este articulata între mai multe companii specializate, axate pe anumite segmente industriale: achizitionare de terenuri, cultivare, procesare, și realizarea produselor finite”…”Fiecare companie este independentă, dar conectată și complementară cu restul companiilor” [3]. Riso Scotti Danubio controlează ciclul complet al producerii de orez, de la soi la depozitare; odată cu dezvoltarea completă a produsului pentru a acoperi întreaga industrie a orezului. Riso Scotti îsi propune să satureze piața orezului din România și să dezvolte un sistem de export eficient. În viitor, compania dorește să dezvolte toate laturile de dezvoltare: inovarea, technologiile aplicate, valoarea adăugată și brandul [4].

Dependeța României de Riso Scotti deja este prea mare, compania asigurând pieței interne o diversitate largă de produse derivate din orez.

Totodată, compania își desface produsele și în America de Sud și Nord, Orientul Mijlociu și Europa de Vest [5]. Din România, producția este exportată în Grecia, Bulgaria, Serbia, Ungaria și Italia, iar compania își propune de a deschide noi destinații de export.

Riso Scotti a convins mai mulți fermieri din România să cultive orez. Împins de interesul privat, compania își dorește cât mai mulți afiliați și colaboratori, pentru a duce la maxim dominanța producțiilor din România pe piața Europeană. Totuși, încercarea lor de a stabili producții agricole pe bază de contracte predefinite cu fermierii, a fost un eșec. Compania a dat vina pe oameni, într-un comunicat au afirmat că “Românii scapă de agricultură ca și cum ar dăuna”. Pe de altă parte, țăranii din România nu sunt familiari cu sistemele agroindustriale din Italia, care nu necesită suprafețe inundate pentru a produce orez.

Totodată, la cei 48 de angajați din România [6] Riso Scotti nu se prezintă ca un inovator social, ci doar o altă companie agroindustrială acaparând pământ în România.

Regiuni din Romania unde Riso Scotti controleaza terenuri: Olt Dolj, Ialomita Braila

Total: 11.000 hectare de teren agricol

NOTE

  1. Website oficial Riso Scotti: http://www.risoscotti.com/group/histori
  2. Digi24 (2013) „Vladeni, Italienii scot bani din orezaria lui Nicolae Ceausescu”
  3. Ital trade „Riso Scotti, after the diversification the new challenge is exporting „the model” eastwards”
  4. Independent (2009) „Religia orezului Riso Scotti cucereste Europa”
  5. Descriere companie: http//ro105264168.fm.alibaba.com/company_profile.htlm
  6. Înregistrare companie în România: http://membri.listafirme.ro/riso-scotti-danubio-srl-17718510/

Investitori privați și companii din România: Folosindu-se de confuzia post-comunistă și lipsa unei viziuni Guvernamentale din anii 1990, acești actori au fost primii care au accesat suprafețe mari de pământ. Achizițiile includ foste ferme comuniste sau terenuri publice și implică mai mulți latifundiari notorii din România. Cele mai acute cazuri de concentrare a terenurilor agricole pot fi enumerate în această secțiune.

Exemple: InterAgro Holding (Ioan Niculae – aprox. 55000 ha), Racova Group (Adrian Porumboiu – mai mult de 40000 ha), Agricost (Constantin Duluțe – circa 70000 ha, cea mai mare ferma industriala din UE).

Traderi internaționali (companii multinaționale din domeniul tranzacționării mărfurilor agricole): Orientate puternic către export, aceste companii controlează pământul prin contracte agricole (contract farming) cu majoritatea actorilor menționați mai sus. Deținând majoritatea silozurilor și facilităților de depozitare a produselor agricole din România, aceste companii au o influență și un control critic asupra prețurilor produselor agricole.

Exemple: Cargill (20 de silozuri industriale), Bunge (joint venture cu Gruppo Martifer rafinării pentru biocombustibili), Brise Group (agricultură și silozare industrială, capital Român cu intenții de a intra pe piața din Bulgaria și Serbia).


Dimensiunea acaparării terenurilor din România:

România deține aproximativ 14 milioane hectare de teren agricol (arabil, pășune și fâneață).

9 milioane reprezintaă terenuri arabile. Se estimează că mai multe milioane de hectare (intre 1 milion și 4 milioane) din aceste suprafețe sunt deținute și/sau se află sub control de capital multinațional. La această sumă putem adăuga și sutele de mii de hectare de terenuri deținute de companii cu capital autohton și mari latifundiari.

Trebuie notat faptul că aceste estimări sunt bazate pe informații publice cu privire la distribuția subvențiilor agricole și cercetarea facută de societatea civilă, media și companii din domeniul imobiliar. În prezent nu exista o cifră oficială care să reflecte dimensiunea acaparării terenurilor din România.

Efectele acaparării terenurilor din România

Fenomenul acaparării terenurilor întrerupe dezvoltarea spațiului rural din România atât din punct de vedere socio-economic cât și din punct de vedere al protecției mediului. În primul rând, prin procesul achizițiilor majore de terenuri, țăranii își pierd mijloacele primordiale de supraviețuire, cât și legătura istorică cu pământul.


În același timp, din pricina abordării extrem de speculative, noii actori implicați în agricultură, cum ar fi tinerii fermieri, sunt privați de acces echitabil la pământ. Acest aspect atrage și alte îngrijorări, cum ar fi urbanizarea excesivă și nesiguranța socială, în timp ce emigrarea către alte țări și oportunități de muncă generează tensiune și presiune la un nivel European. În tot acest timp spațiul rural se golește, fiind lăsat în urmă o populație rurală îmbătrânită și vulnerabilă, care acceptă mai ușor preluarea terenurilor agricole de către companii agro-industriale.

În timp ce pământurile sunt folosite doar ca o interfață de producție pentru piețe de export, regiunile acaparate suferă în mod cronic de lipsa unei dezvoltări socio-economice alternative, devin mono-industrializate, epuizate de resurse și sărăcite.

Lipsa transparenței prezintă un real motiv de îngrijorare: cât timp cele mai multe achiziții se fac doar prin folosirea pozițiilor de putere corporative și de stat, comunitățile locale nu sunt informate cu privire la transformările economice și de mediu pe care o sa le îndure.


Totodată, acapararea terenurilor de catre mari companii agribusiness provoacă și o scădere a prețurilor produselor agricole. Agricultorii locali sunt forțați, cu riscul de a-și pierde profitabilitatea, să scadă prețurile pentru a putea concura cu sectorul agribusiness. Sector care este împins din spate de catre propria dimensiune economică uriașă și accesul la majoritatea subvențiilor publice oferite, în timp ce micii agricultori duc lipsă de susținere și încurajare.

În prezent suntem martorii unui proces amplu de dezrădăcinare a culturii și practicilor țărănești, care atrage după sine abandonul unui curent agroecologic în producția de hrană.

Nu în ultimul rând, acapararea terenurilor provoacă și o imensă degradare a mediului ambiant. Aplicarea masivă a produselor agrochimice provoacă epuizarea solului, poluarea apelor și distrugerea biodiversității.

Nevoia unei mișcări către suveranitate alimentară și access echitabil la pământ în România

Suveranitatea alimentară și asupra pământului reprezintă dreptul uman de a avea access, drept primar de folosință și control asupra pământului și beneficiile aduse de ocuparea și folosirea acestuia. În acest context, pământul este definit ca o resursă, teritoriu și peisaj. Altfel pus, suveranitatea alimentară reprezintă și dreptul uman la pământ. Conceptul vine în întâmpinarea slăbiciunilor contextului actual agroindustrial, dar și să clădească pe necesitățile istorice de “securitate și reformă agrară”.

Astfel, spațiul rural din România trebuie reconsiderat într-un mod care atrage populația activă. Autoritățile locale și Guvernul, cât și Instituțiile Europene trebuie să oprească acapararea terenurilor și trebuie să încurajeze agricultura familială, de o scara redusă și diversificată, singura opțiune viabilă pentru o dezvoltare socio-economică rurală, bazată pe principii de mediu responsabile.


Totuși, acapararea terenurilor este și o expresie a modelului dominant de dezvoltare în prezent, bazat pe consumul susținut, ridicat și inegal al resurselor naturale finite și regenerabile. Acapararea terenurilor este manifestarea cronică al unui tipar industrial axat pe marfă agricolă și o producție și consum de energie controlat de către companii multinaționale , susținute de un sistem de investiții și comerț global unde capitalul financiar domină.

Dupa ce asociația Eco Ruralis a constatat lipsa de informații în această problematică, echipa noastră a horatat sa aprofundeze acest subiect. Eco Ruralis dorește să dezvolte această axă de cercetare pe achiziții majore de terenuri și acces la pământ, astfel încât să informeze societatea civilă, să creeze mai multă transparență și să apere interesele țăranilor.

Szőcs-Boruss Miklós Attila este coordonator pe Campania „Dreptul la Pământ” al Asociației Eco Ruralis.