Ecologie spirituala

Intr-o lista a noilor pacate capitale publicata de Vatican in oficiosul sau, “Osservatore Romano” din primavara anului 2008, regasim, printre altele, poluarea mediului inconjurator si transgenia.

Un amic, stiutor de teologie, a incercat sa ma lamureasca. Biserica, si cea ortodoxa, vede o crima impotriva naturii (mediului) ca un pacat, spune el, din moment ce marturiseste ca, prin Intruparea Mantuitorului, intreaga creatie a fost zeificata si e sfanta, deci la fel de sfanta este si materia (natura).

Intr-un fel, acestea sunt pacate “moderne”, desi la o scara mai mica probabil ca exista de cand lumea. A face rau in orice fel creatiei e un pacat, dar e posibil ca, avand in vedere dimensiunile actuale la care au ajuns “agresiunile” noastre si ale marilor corporatii, legitimate de progres, impotriva mediului (citeste “impotriva naturii, impotriva creatiei”), pare sa fie necesara o stipulare clara, specifica.

***

Stiinta insa nu ne spune de ce trebuie sa nu facem rau mediului inconjurator.

Ecologismul, apararea sanatatii mediului inconjurator, si-a gasit confortul in logica stiintei. Dar aceeasi logica sta si la fundatia industriilor si a fortelor militare. Ar contribui, cu bani ori cu munca, oamenii si organizatiile la programe de protejare a ecosistemelor sau la proiecte de “ecologizare” (un termen pur autohton) daca ele s-ar numi programe de respect pentru viata sau de veneratie a creatiei?

Astfel de sintagme sunt insa “compromise” de asocierea lor cu Biserica. Ecologistii, cu infime exceptii, prefera sa pastreze o distanta respectabila fata de religie si de spiritualitate. Totusi, stiinta mediului aduce critici dure nu doar distrugerilor pe care le fac marile industrii corporatiste ori cele din trecutul comunist, dar si abordarilor spirituale ale naturii.

Ecologistii, blindati cu date stiintifice si argumente solide, vor sa aduca mediul inconjurator in sfera publica, sa il apere precum in fata curtii cu juri. Sunt vajnici urmasi ai Luminilor, asteapta ca Ratiunea sa invinga. Intr-un mod pervers si distructiv, Ratiunea continua sa castige. Discursul care ne convine si care aduce bani organizatiilor de mediu este cel al “sistemelor”, al naturii vazute ca o masinarie complicata – buna de explicat la “Stiinta pentru toti” pe canalul Discovery. Mai mult, noii ecologisti cred ca sistemul natural se potriveste cu sistemul economic, ca depind unul de altul, ca se ajuta reciproc (vezi Fritjof Capra si definirea conceptului de “ecologie profunda”). Pretindem ca nu exista nimic altceva decat rationalitate stiintifica, economie libera de piata si show-ul unor democratii corupte. Ecologia moderna e obsedata de ceea ce gasim in date, statistici, grafice si prezentari Power Point.

Pe scurt, nu e nimic gresit sau de nedorit in a intelege relatia noastra cu natura intr-o maniera spirituala, cu Noul Testament alaturi, sau poetica, in termeni transcendentali ori contingenti, cu, de ce nu?, romantismul lui Mihai Eminescu sau argumentele naturaliste ale lui Henry David Thoreau. Nu avem insa un discurs cu care “sa vorbim” natura. Prozaic, suntem obligati sa apelam la trei numitori comuni: limbajul stiintei, limbajul birocratic si limba de lemn.

Posted in Environmental Culture by / September 30th, 2013 / No Comments »

Leave a Reply