Transportul poate deveni cea mai mare sursa de emisii de CO2

 

Transportul poate deveni cea mai mare sursa de emisii de CO2 daca politicienii nu iau masuri ambitioase si nu actioneaza in mod decisiv – avertizeaza expertii din cadrul Comitetului Interguvernamental pentru Schimbari Climatice (IPCC – Intergovernmental Panel of Climate Change).

 

Cel mai recent raport al IPCC ce va fi disponibil maine pe site-ul organizatiei avertizeaza liderii globali cu privire la amenintarea crescanda a emisiilor necontrolate din transporturi. Cercetatorii IPCC spun ca sectorul de transporturi va deveni cea mai mare sursa de emisii de CO2 la nivel global in cazul in care factorii de decizie nu vor lua masuri urgente.”Fara politici sustenabile si de impact pentru a reduce emisiile de CO2 ale masinilor si camioanelor, emisiile din transport ar putea creste cu o rata mai mare decat in oricare alt sector”, se mentioneaza in raport.

”Multumita reglementarilor UE, emisiile provenite de la masinile noi sunt in scadere, dar este imperios necesar sa fie luate masuri si in privinta autocamioanelor si dubelor. Raportul IPCC insista asupra necesitatii unor masuri urgente care sa reduca emisiile vehiculelor, dar Comisia Europeana a amanat in mod repetat strategiile promise de reglementare a emisiilor de la autoutilitare dupa anul 2020”, a declarat Greg Archer, manager de proiect pentru autovehicule curate al Federatiei Transport& Environment (T&E).

Raportul IPCC confirma faptul ca reglementari precum cele europene privind standardele de CO2 pentru autovehicule sunt foarte efciciente in reducerea emisiilor cu impact asupra schimbarilor climatice. O analiza realizata de T&E arata ca introducerea limitelor de CO2 pentru masinile din Europa a triplat castigurile asociate eficientei carburantilor*. T&E avertizeaza insa ca autovehiculele de pe drum ating aproximativ jumatate din eficienta masurata la testele auto. Comisia Europeana planuieste sa introduca in 2017 un nou test care sa elimine ambiguitatile legislative din sistemul actual, dar masura intampina o opozitie ferma din partea constructorilor.

Reglementarile ambitioase sunt cel mai eficient mod de a determina tranzitia pietei la e-mobilitate (masini electrice si pe hidrogen). Alimentate cu electricitate din surse regenerabile, acestea ofera posibilitatea de a reduce simultan emisiile de CO2, zgomotul si poluarea aerului, care distrug sanatatea si scurteaza vietile a milioane de europeni.

”Politicile UE actuale care incurajeaza aparitia masinilor electrice pe sosele sunt ineficiente si neclare. Noua Comisie va trebui sa vina cu o noua strategie pentru a reduce emisiile tuturor autovehiculelor dupa 2020 si sa o integreze in formele sustenabile de mobilitate urbana. In final, aceste politici vor pune sectorul de business european in fruntea tranzitiei globale catre vehicule nepoluante”, a mai spus Greg Archer.

Notă pentru editori:

* In urma reglementarii din perioada 2000-2007, emisiile de CO2 din UE au scazut cu doar 1,3% pe an. Din 2008 pana in 2013, rata medie anuala de imbunatatire a fost de 3,5%.

Posted in Comunicate by / April 14th, 2014 / No Comments »

Leave a Reply