Producătorii auto i-au escrocat cu 1,4 miliarde de euro pe șoferii români

Combustibilul suplimentar ars din cauza manipulării pe scară largă a testelor de eficiență i-a costat pe posesorii de automobile din România în jur de 1,4 miliarde de euro din anul 2000 până azi. La nivelul întregii Uniuni Europene acest cost s-a ridicat la 149,6 miliarde de euro pentru ultimii 18 ani (2000-2017), arată o ultimă cercetare a rețelei Transport și Mediu (T&E). Numai în 2017, această risipă inutilă a banilor europenilor a fost de 23,4 miliarde de euro, o sumă aproape egală cu cât au cheltuit toți suedezii pe alimente anul trecut.

Începând cu anul 2000, manipularea testelor privind emisiile de CO2 a generat o cantitate suplimentară de 264 milioane tone de CO2, ceva mai mult decât emisiile anuale de CO2 ale Olandei.

Șoferii germani se află în top, cu 36 de miliarde de euro risipiți începând cu anul 2000. Ei sunt urmați de britanici cu 24,1 miliarde de euro, apoi de francezi (20,5 miliarde de euro), italieni (16,4 miliarde de euro) și spanioli (12 miliarde de euro). Doar anul trecut, șoferii germani au plătit 5,5 miliarde de euro în combustibil suplimentar, datorită faptului că producătorii de automobile exploatează lacune de testare. Această sumă, spre amuzament, reprezintă mai mult decât dublul volumului de bani pe care germanii îl cheltuiesc în fiecare an pe cele mai populare alimente pe stradă precum currywurst.

Diferența dintre performanța testului și performanța în lumea reală a scăzut de la 9% în 2000 la 42% în 2016, în special din cauza producătorilor de mașini care manipulează testele de laborator prin tehnologii care oferă economii mult mai mari în laborator decât pe drum.

Greg Archer, Directorul și specialist pe automobile la rețeaua europeană Transport și Mediu (T&E), a declarat: “Pretențiile producătorilor de automobile cum că s-au înregistrat progrese uriașe privind îmbunătățirea consumului de combustibil reprezintă o farsă. În ciuda reglementărilor de reducere a emisiilor, nu a existat o îmbunătățire reală a emisiilor de CO2 în ultimii cinci ani ci doar o mică ameliorare cu 10% din 2000 până azi – cu mult mai puțin decât industria preferă. Victimele sunt cetățenii europeni care au plătit 150 de miliarde de euro pentru mai mult combustibil și care suferă, de asemenea, consecințele schimbărilor climatice necontrolate”.

Industria auto și Comisia Europeană susțin că un nou test de laborator (WLTP) va rezolva problemele de testare. Dar o nouă analiză făcută de T&E, susținută de studiul propriu al Centrului Comun de Cercetare al Comisiei, arată că acesta nu face decât să introducă noi lacune. Prin umflarea rezultatelor testelor WLTP cu 10g / km, industria auto poate obține cu ușurință reducerea cu 15% a emisiilor de CO2 propusă de Comisia Europeană până în 2025, deoarece ținta este redusă cu cel puțin jumătate.

 

Sunt disponibile soluții eficiente pentru a opri înșelăciunea, cum ar fi introducerea unui test în lumea reală sau utilizarea datelor din contoarele de consum de combustibil. Analiza T&E arată că acestea vor economisi încă 108 milioane de tone de CO2 echivalent până în 2030 și vor reduce povara șoferilor cu 54 de miliarde de euro în facturi de combustibil mai mici comparativ cu propunerea actuală a Comisiei.

Posted in Comunicate by / August 31st, 2018 / No Comments »

Leave a Reply