Laboratorul european CERN demonstrează că refrigeranții naturali pot funcționa la capacitate industrială în tehnologii avansate.
CERN este cel mai important laborator de fizică a particulelor din lume, un reper global al științei de vârf, unde cercetarea fundamentală se traduce constant în inovații tehnologice cu impact real asupra industriei, energiei și politicilor publice. CERN găzduiește Large Hadron Collider (LHC), cel mai mare și mai puternic accelerator de particule construit vreodată, o infrastructură științifică unică ce permite testarea limitelor fundamentale ale fizicii.
Large Hadron Collider trebuie să funcționeze la temperaturi extrem de scăzute pentru ca magneții săi uriași să devină superconductori, adică să conducă electricitatea fără pierderi. Acești magneți ghidează particule pe un inel de 27 km, iar pentru asta sunt răciți până la aproape −271°C, mai rece decât spațiul cosmic. Refrigeranții, în principal heliul lichid, fac posibil acest lucru: ei extrag căldura și mențin temperatura stabilă pe toată infrastructura, astfel încât acceleratorul să funcționeze sigur și continuu. Fără acest sistem de răcire extrem de precis, LHC pur și simplu nu ar putea exista.
O parte din noul sistem de răcire, instalat pe acoperișul CMS (LHC Point 5, Cessy). Sursa: CERN
Recent, CERN a început să înlocuiască amestecurile sintetice de refrigeranți (hidrofluorocarburi – HFC) folosite în marii săi detectori de particule cu sisteme pe bază de CO₂. Carbonul are un potențial de încălzire globală (GWP) de 1, adică „de câteva mii de ori mai mic” decât refrigeranții convenționali, făcându-l „o alternativă excelentă”. Noile instalații pe bază de CO₂ răcesc detectoarele ATLAS și CMS la –53°C, asigurând condițiile necesare de funcționare, și sunt proiectate să economisească circa 40.000 tone echivalent CO₂ anual. Noul sistem oferă un control termic excelent într-un spațiu foarte limitat și elimină refrigeranții sintetici cu impact climatic mare, demonstrând că un refrigerant natural poate fi o soluție de înaltă performanță într-una dintre cele mai avansate infrastructuri științifice din lume.
Rezultatele obținute arată că soluțiile „naturale” pot susține aplicații de înaltă performanță. Interesant pentru discuția mai largă despre politici publice și tranziție tehnologică este că această logică se regăsește, la altă scară, și în infrastructuri civile. La CERN, alegerea agentului de răcire nu este o chestiune de cost marginal, ci de fiabilitate, control și siguranță pe termen lung. Exact aceleași criterii devin tot mai relevante și în lumea HVAC, centrelor de date sau a industriei grele, unde refrigeranții nu mai sunt doar consumabile, ci piese-cheie de infrastructură.
