În umbra dioxidului de carbon, un alt gaz, mai mic, dar mult mai periculos pe termen scurt, își face simțită prezența: metanul. Deși știința ne avertizează de decenii, lumea abia acum începe să-i acorde atenția cuvenită.

De ce ne pasă atât de mult de metan?

CO₂ este fumul care se ridică încet, rămânând în atmosferă secole. Metanul este flacăra albastră care zbârnâie scurt, dar arde de optzeci de ori mai fierbinte. Dispare după doar 12 ani, dar în acest timp distruge mult mai mult.

Și distrugerea se vede clar: 30% din încălzirea globală de la Revoluția Industrială i se datorează metanului. Iar sursele lui sunt cunoscute:

  • Industria petrolieră și gazieră, unde țevile fisurate și operațiunile neglijente lasă metanul să scape ca un hoț pe timp de noapte.

  • Fermele industriale, unde milioane de vaci și oi produc metan ca pe o linie de asamblare, în timp ce deșeurile agricole putrezind eliberează și mai mult.

  • Gropile de gunoi, unde materia organică se descompune într-un șuvoi constant de gaze toxice.

Avem instrumentele, dar nu le folosim

Cel mai frustrant? Știm cum să rezolvăm problema. Sateliții pot detecta scurgeri masive de metan în timp real. Inteligența artificială poate urmări unde se ascund emisiile. Programe precum Methane Alert and Response System (MARS) deja trimit alerte guvernelor și companiilor: „Uite aici, la această sondă, la această fermă, se pierd tone de metan!” 

Alături de acestea există și activități de investigație ale societății civile cu camere termice și care atrag atenția asupra scurgerilor de metan din amonte dar și asupra fragilității sondelor abandonate.

Răspunsul? Lipsă aproape totală. Din peste 1.200 de scurgeri detectate global, doar 1% au fost rezolvate. E ca și cum ai avea un detector de fum care țiuie, dar tu alegi să dormi liniștit în patul în flăcări.

Ce trebuie făcut la COP30 din Belém?

  1. Includerea metanului în Contribuțiile Determinate la nivel Național (NDC)
    Țările ar trebui să stabilească obiective clare și măsurabile pentru reducerea emisiilor de metan, cu planuri concrete de implementare.

  2. Reglementări mai stricte în industria petrolieră și gazieră
    Standarde obligatorii pentru prevenirea și repararea scurgerilor ar putea reduce emisiile din acest sector cu până la 75% până în 2030.

  3. Răspuns rapid la avertismentele prin sateliți
    Sistemele de monitorizare detectează problemele – dar fără intervenție, sunt inutile. Guvernele și companiile trebuie să acționeze imediat la scurgerile identificate.

  4. Sprijin pentru agricultura durabilă
    Fermele pot reduce emisiile prin metode mai bune de gestionare a deșeurilor și hrană optimizată pentru animale, dar au nevoie de finanțare și tehnologie.

  5. Transparență și raportare obligatorie
    Toate țările și companiile ar trebui să raporteze emisiile de metan și progresul în reducerea lor, pentru a asigura responsabilitate.

Concluzie: Nu mai avem luxul așteptării

Metanul ne oferă o șansă rară: putem încetini dramatic încălzirea globală în doar câțiva ani, dacă acționăm acum. Nu trebuie să așteptăm zeci de ani, cum e cazul CO₂.

COP30 din Belém trebuie să fie momentul în care lumea ia metanul în serios. Pentru că dacă nu o facem, vom continua să ne mințim că luptăm împotriva schimbărilor climatice – în timp ce ignorăm una dintre cele mai mari arme ale dușmanului.