O privire asupra cărții lui Eric Dean Wilson, After Cooling: On Freon, Global Warming, and the Terrible Cost of Comfort („După răcire: despre freon, încălzirea globală și costul teribil al confortului”)

Lumea pe care am evitat-o

NASA cartografiază lunar grosimea stratului de ozon încă din anii 1970. Una dintre animațiile agenției arată două planete Pământ una lângă alta, care se rotesc din 1979 până în 2065. Prima urmează măsurătorile reale și proiecțiile. Gaura de ozon de deasupra Antarcticii se adâncește timp de decenii, apoi se reface încet. A doua arată ce s-ar fi întâmplat fără Protocolul de la Montreal din 1987. După acel an, culorile ei se scufundă în albastru închis și violet, iar până în 2065 planeta ajunge învăluită într-o pierdere aproape totală a ozonului.

NASA numește această a doua planetă „Lumea evitată”. Cercetătorii estimează că, dacă producția de CFC nu s-ar fi oprit în anii 1990, radiația UV de astăzi ar fi de câteva ori mai puternică decât nivelul folosit în spitale pentru sterilizarea instrumentelor chirurgicale. Cinci minute afară ne-ar arde pielea, o simplă plimbare ne-ar putea afecta vederea, iar sistemul imunitar ne-ar slăbi. Doar cele mai rezistente forme de viață microscopică ar face față. O asemenea planetă nu ar putea susține viața omului.

Un succes care ne-a permis să privim în altă parte

Wilson susține că Protocolul de la Montreal merită sărbătorit. Este unul dintre cele mai eficiente acorduri de mediu încheiate vreodată. Avertizează însă că succesul său a avut un cost ascuns. Am înlocuit un agent frigorific cu altul și am mers mai departe. Nu ne-am pus niciodată întrebarea mai grea: de ce depunem atâta efort ca să controlăm clima din interior?

Aceasta este lecția de bază în povestea gazelor fluorurate. HFC-urile care au înlocuit CFC-urile au cruțat stratul de ozon, dar multe dintre ele sunt gaze cu efect de seră foarte puternice. Rezolvarea unei crize cu un petic tehnic a pregătit terenul pentru următoarea. De aceea Amendamentul de la Kigali din 2016 și regulile UE privind gazele fluorurate elimină acum treptat, la rândul lor, HFC-urile. Wilson observă același reflex în avântul actual al geoingineriei: când controlul nostru asupra climei scapă din mână, unii propun un control și mai strict, în loc să regândească abordarea.

„Linia confortului”

Ideea centrală a lui Wilson este ceea ce el numește „linia confortului”. Autorul întreabă cine are dreptul să fie confortabil și cine plătește pentru asta. Modelul de confort energofag, privat și izolat de exterior s-a răspândit din America secolului XX în mare parte din lume. Acest model depinde de mutarea căldurii, a poluării și a riscului asupra celor mai puțin protejați: săracii, comunitățile de culoare, o mare parte din Sudul Global și generațiile viitoare.

Wilson nu spune că clasele de mijloc în creștere din India, China sau Indonezia ar trebui să trăiască fără răcire. Ar fi, pe bună dreptate, o ipocrizie. Spune în schimb că problema ține de felul în care definim confortul, nu de cine și-l dorește. Câștigurile de eficiență și tehnologiile noi nu vor rezolva singure problema dacă nu ne schimbăm și așteptările despre ce înseamnă confortul.

Nu împotriva aerului condiționat

Wilson spune clar că nu este împotriva aparatelor de aer condiționat, a frigiderelor sau a congelatoarelor. Răcirea salvează vieți. Un acces mai bun la spații publice răcoroase ar fi putut preveni multe dintre cele aproximativ 70.000 de decese din valul de căldură din Europa din 2003. Autorul susține ideea ca răcirea să fie „prescrisă ca orice alt medicament” celor care au nevoie de ea din motive medicale. Preferă răcirea publică și cu consum redus de energie în locul sistemelor private, pornite tot timpul.

Wilson dă exemplul propriei vieți. Are două aparate de aer condiționat de fereastră în apartamentul din Brooklyn, dar în 2019 le-a folosit doar două zile. În rest s-a descurcat cu ventilatoare, curent de aer și haine mai subțiri. Nu spune că toată lumea ar trebui să facă la fel. Spune că așteptările termice se pot schimba, dar clădirile, codurile vestimentare și cultura muncii ne împiedică adesea să descoperim asta. Magazinele de pe Fifth Avenue care răcesc strada prin ușile lăsate deschise, lucru ilegal în New York, arată că legile singure nu ne pot schimba obiceiurile și dorințele.

Dincolo de sacrificiul individual

Cartea nu le cere cititorilor să se simtă vinovați sau să renunțe la lucruri ca dovadă de virtute. Wilson spune că acele campanii pentru climă construite pe rușine și sacrificiu nu funcționează. Cere în schimb o schimbare colectivă în locuire, urbanism, programul de lucru, infrastructură și sistemele energetice, susținută de politici publice. Propune o idee mai largă de confort: comun, variat și planetar, nu privat și fix. De fiecare dată când pornim un aparat de răcire, sugerează autorul, ar trebui să ne amintim că propriul confort e legat de al celorlalți.

Distrugerea „celei mai rele substanțe de pe planetă”

Cartea se încheie lângă un cuptor cu arc de plasmă cât o sufragerie. Acolo, CFC-12 recuperat trece printr-un „fulger sintetic” de peste 10.000 °C și se descompune în ceva care este, în esență, apă sărată. Cuptorul distruge gazul aproape complet, dar încet, cu doar o tonă până la trei tone pe zi. Un gaz salutat cândva ca o descoperire eliberatoare sfârșește ca ceva banal și util.

Scena rezumă provocarea gazelor fluorurate. Scoaterea lor din producție este doar jumătate din treabă. Cealaltă jumătate înseamnă să recuperăm și să distrugem stocurile uriașe aflate încă în echipamentele vechi și să ne asigurăm că următoarea generație de tehnologii de răcire nu repetă aceeași greșeală.

Ce face România europeană?

Gazele fluorurate sunt substanțe sintetice folosite în frigidere, aparate de aer condiționat, pompe de căldură, spume izolante și echipamente electrice. Nu le vedem și nu le mirosim, dar multe dintre ele încălzesc atmosfera de mii de ori mai puternic decât dioxidul de carbon. O singură butelie de agent frigorific scăpată în atmosferă poate avea același efect asupra climei ca un automobil condus ani la rând.

Lumea a mai trecut o dată printr-o asemenea criză, după cum vedem in cronologia de mai sus. În anii 1980, CFC-urile (freonii) au deschis o gaură în stratul de ozon. Protocolul de la Montreal din 1987 a oprit dezastrul, iar stratul de ozon se reface. Înlocuitorii freonilor, HFC-urile, au cruțat ozonul, dar au devenit o problemă pentru climă. De aceea, prin Amendamentul de la Kigali din 2016 și prin Regulamentul (UE) 2024/573, Europa elimină treptat HFC-urile, până la zero în 2050.

În contextul european, România trebuie să facă trei lucruri. Mai întâi, să-și alinieze rapid legislația la Regulamentul (UE) 2024/573: să stabilească sancțiuni descurajante, proporționale cu profiturile din comerțul ilegal, și autorități clar responsabile de aplicarea regulamentului. Apoi, ca țară aflată la frontiera externă a UE, să închidă poarta pe care intră HFC-urile ilegale: control vamal strict, luptă reală împotriva corupției la frontieră, schimb de date cu celelalte state membre și publicarea anuală a confiscărilor. În al treilea rând, trebuie să pregătească tranziția. Asta înseamnă instruirea și certificarea tehnicienilor pentru agenți frigorifici naturali și un sistem funcțional de recuperare și distrugere a gazelor din echipamentele vechi. Mai înseamnă ca fondurile publice pentru renovare, pompe de căldură și aer condiționat să sprijine numai echipamente compatibile cu eliminarea HFC până în 2050. Astfel, România nu ar mai fi doar o verigă slabă a pieței europene, ci un stat care contribuie efectiv la obiectivele climatice ale Uniunii.

Ce face 2Celsius

Urmărim implementarea regulamentului în România. În decembrie 2025 am publicat poziția noastră privind aplicarea Regulamentului (UE) 2024/573. Am semnalat întârzieri în alinierea legislației naționale, capacitatea instituțională insuficientă și ritmul lent în care sunt adoptați agenții frigorifici naturali. Cerem măsuri ambițioase, dar realiste, pe care autoritățile le pot pune efectiv în practică.

Atragem atenția asupra comerțului ilegal. Investigațiile Environmental Investigation Agency (EIA) au arătat că România a fost una dintre principalele porți de intrare în UE pentru HFC-urile introduse ilegal, aduse din China prin Turcia sau Ucraina. Am adus aceste concluzii în dezbaterea publică din România și cerem controale mai stricte la frontieră, sancțiuni proporționale cu profiturile și transparență privind confiscările.

Ducem vocea României în Europa. Ca membru al European Environmental Bureau (EEB), al CAN Europe și al Transport & Environment, contribuim la pozițiile societății civile europene pe teme legate de gazele fluorurate. Printre ele se numără aplicarea regulamentului, poluarea cu PFAS și trecerea la pompe de căldură cu agenți naturali.

Ce urmează

Eliminarea gazelor fluorurate din producție este doar jumătate din treabă. Cealaltă jumătate înseamnă:

  • recuperarea și distrugerea gazelor din echipamentele vechi, înainte să ajungă în atmosferă;
  • instruirea tehnicienilor pentru lucrul cu agenți naturali precum propanul, CO₂ și amoniacul;
  • un sistem eficient de monitorizare a pieței, care să închidă porțile comerțului ilegal;
  • informarea consumatorilor, astfel încât fiecare frigider, aparat de aer condiționat sau pompă de căldură cumpărat azi să fie compatibil cu viitorul.

Ce poți face tu

  • Când cumperi un aparat de aer condiționat, o pompă de căldură sau un frigider, întreabă ce agent frigorific folosește și alege variante cu impact redus asupra climei (de exemplu R290 / propan).
  • Apelează doar la tehnicieni certificați pentru montaj și service.
  • Predă echipamentele vechi la centre autorizate, nu la colectori informali.
  • Dacă ți se oferă agent frigorific în butelii de unică folosință sau la prețuri suspect de mici, poate fi vorba de comerț ilegal.

Am evitat o lume fără strat de ozon. Acum avem șansa să evităm și încălzirea suplimentară provocată de gazele fluorurate. 2Celsius urmărește ca România să-și facă partea.