Transportul la Cerere (DRT) — servicii partajate de microbuz și taxi, rezervate prin aplicație sau telefon, care își construiesc traseul dinamic, în funcție de locul în care se află efectiv călătorii, în loc să circule după un orar fix — reprezintă răspunsul standard al politicilor europene la două condiții cu care România se confruntă simultan: centuri navetiste suburbane dispersate, cu creștere rapidă, și comunități rurale și montane izolate, aflate în curs de depopulare. Ambele condiții sunt documentate în detaliu, regiune cu regiune, în Nota de Cercetare conexă (Documentul 1). Acest document prezintă două scheme DRT internaționale, alese special pentru că fiecare este un analog structural apropiat al uneia dintre cele două regiuni cartografiate ale României.
Studiul. „Sprinti”, din regiunea Hanovra, Germania, este o rețea la cerere de mare amploare, care alimentează navetiști din douăsprezece municipalități suburbane și semi-rurale dispersate către un sistem feroviar și de tramvai regional existent — cel mai apropiat exemplu funcțional, din punct de vedere structural, de ceea ce îi lipsește în prezent zonei limitrofe metropolitane București-Ilfov. DefMobil, din Tirolul de Est, Austria, este un serviciu redus de taxi partajat, cofinanțat de trei municipalități alpine învecinate, pentru a conecta o vale montană dispersată și cu densitate redusă la rețeaua mai largă de transport — apropiat, din punct de vedere structural, de situația satelor Moților din Munții Apuseni. Ambele cazuri sunt preluate din surse primare — operatori, autorități guvernamentale și organisme de politică ale UE — și includ detaliile operaționale, financiare și de guvernanță necesare pentru a evalua transferabilitatea lor în contextul românesc. Un tabel de sinteză, la finalul acestui document, distilează factorii comuni de succes și îi asociază direct instituțiilor românești cel mai bine plasate pentru a-i replica.
