Astăzi este termenul-limită până la care țările UE trebuie să își depună proiectele de Planuri Naționale de Restaurare, în temeiul Legii UE privind Restaurarea Naturii. Organizațiile de mediu (EEB, WWF, ClientEarth și BirdLife) îndeamnă guvernele să depășească simpla bifare a unor căsuțe și să elaboreze planuri credibile, fundamentate științific, care să asigure restaurarea efectivă a naturii pe teren.

Pe măsură ce incendiile de vegetație, seceta, valurile de căldură și alte dezastre provocate de schimbările climatice se intensifică în Europa, restaurarea naturii devine mai urgentă ca oricând. Refacerea unor ecosisteme sănătoase este esențială pentru consolidarea rezilienței Europei, protejarea oamenilor și reducerea impactului dezastrelor climatice, aducând totodată beneficii comunităților și economiilor locale. În plus, având în vedere că peste 80% dintre habitatele europene se află într-o stare precară, restaurarea ecosistemelor este esențială pentru a opri pierderea biodiversității, o necesitate pentru traiul nostru, inclusiv pentru producția de alimente.

Planurile Naționale de Restaurare (PNR) sunt esențiale pentru transpunerea Legii privind Restaurarea Naturii în acțiuni concrete. Întrucât statele membre trebuie să își depună astăzi, 1 septembrie, proiectele de planuri, coaliția #RestoreNature îndeamnă guvernele să pună bazele solide pentru implementarea legii până în 2030 și după această dată. Planurile trebuie să fie incluzive, fundamentate științific și susținute politic — stabilind unde va avea loc restaurarea, ce măsuri vor fi luate, cine este responsabil și cum va fi finanțată.

Leadershipul politic și implicarea semnificativă a părților interesate sunt esențiale pentru extinderea restaurării și pentru consolidarea sprijinului public, demonstrând totodată beneficiile sale concrete.

Coaliția #RestoreNature declară:

„Planurile Naționale de Restaurare trebuie să transpună Legea privind Restaurarea Naturii în acțiuni concrete pe teren. Europa nu mai are nevoie de simpla bifare a unor căsuțe. Guvernele trebuie să livreze planuri solide și finanțate corespunzător, care să extindă restaurarea pentru a spori reziliența Europei.”

Coaliția va analiza îndeaproape proiectele de planuri depuse de statele membre, colaborând cu coalițiile naționale de ONG-uri și cu alte părți interesate pentru a identifica practici inspiratoare și pentru a evidenția domeniile în care planurile trebuie consolidate înainte de finalizarea lor.

Comisia Europeană va avea, de asemenea, un rol crucial în a se asigura că planurile sunt credibile, coerente și aliniate cu obiectivele Legii privind Restaurarea Naturii. În același timp, statele membre trebuie să prezinte în planurile lor de restaurare nevoi și surse de finanțare credibile, iar viitorul buget al UE trebuie, la rândul său, să ofere un sprijin adecvat pentru restaurare.

La nivelul întregii Uniuni, cercetătorii rețelei europene Biodiversa+ estimează un decalaj anual de finanțare de aproximativ 65 de miliarde de euro, necesar pentru punerea efectivă în aplicare a planurilor de restaurare.

Situația particulară a României

Informațiile publice disponibile arată că România este semnificativ în urmă cu elaborarea propriului Plan Național de Restaurare a Naturii, în ciuda termenului legal de astăzi. O anchetă publicată la finalul lunii aprilie 2026 a constatat că niciun proiect de plan nu fusese publicat pentru consultare publică și că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) nu comunicase niciun calendar oficial de lucru .

Abia în luna mai 2026, MMAP — condus atunci interimar de Diana Buzoianu — a anunțat atragerea a 17 milioane de lei (aproximativ 3,2 milioane de euro) din fonduri europene, prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2021-2027, pentru elaborarea, „în premieră”, a unui Plan Național de Restaurare pentru Natură. Problema este de calendar: acest proiect finanțează în principal consolidarea capacității instituționale și elaborarea propriu-zisă a planului, nu implementarea lui pe teren, și se derulează pe o perioadă de 24 de luni, respectiv 2026-2028 — depășind cu mult termenul de 1 septembrie 2026 stabilit de regulamentul european pentru depunerea proiectului de plan.

Ancheta citată semnalează un tipar recurent în politica de mediu a României: țara a votat favorabil pentru aproape toate directivele și regulamentele europene de mediu adoptate în ultimele trei decenii, dar a rămas sistematic în urmă la implementarea lor — întârzieri similare fiind documentate încă din perioada transpunerii Directivei Habitate din 1992. Peste 50% din habitatele forestiere ale țării sunt considerate degradate, iar la momentul anchetei nu fusese desemnată oficial nicio instituție responsabilă și nu fusese lansată nicio procedură de consultare publică.

Miza financiară nu este una minoră: fără un plan național aprobat, România riscă să nu poată accesa eficient fonduri europene esențiale pentru restaurare — precum cele din PNRR, Fondul Social pentru Climă, programul LIFE sau Orizont Europa — și se expune unui risc crescut de proceduri de infringement din partea Comisiei Europene, care pot atrage amenzi. Urgența este cu atât mai mare cu cât România a trecut, în vara anului 2026, printr-un episod acut de secetă și scădere a nivelului Dunării, care a impus oprirea parțială a unor reactoare de la centrala nuclearo-electrică de la Cernavodă și lucrări de detonare subacvatică pentru a îmbunătăți curgerea apei către centrală — o ilustrare directă a modului în care degradarea ecosistemelor amplifică vulnerabilitatea țării la fenomenele climatice extreme.

Notă: la data redactării acestui material, sursele publice consultate nu confirmă explicit dacă România a reușit totuși să depună, la termenul de 1 septembrie 2026, un proiect de plan (fie și incomplet) către Comisia Europeană. Elementele disponibile — lipsa unui proiect public, absența unei instituții desemnate și un proiect de asistență tehnică pentru elaborarea planului care se întinde până în 2028 — sugerează însă puternic că țara este în întârziere.

Termenul-limită pentru depunerea proiectelor de Planuri Naționale de Restaurare este un nou memento pentru guverne — inclusiv pentru cel de la București — să ofere o traiectorie credibilă de restaurare a ecosistemelor Europei, la scara și cu viteza necesare.