Comisia Europeană a prezentat Planul de acțiune pentru electrificare, propunând o țintă de electrificare obligatorie din punct de vedere legal, măsuri pentru a face electricitatea mai competitivă în raport cu combustibilii fosili și noi instrumente pentru accelerarea renunțării la încălzirea pe bază de combustibili fosili. Organizațiile de mediu, membre ale European Environmental Bureau (EEB), au salutat planul și au cerut menținerea unui elan ambițios pentru continuarea unei strategii îndrăznețe privind încălzirea și răcirea.

Planul de acțiune recunoaște că decarbonizarea producției de energie electrică reprezintă doar jumătate din provocare. Europa trebuie să electrifice și cererea, înlocuind combustibilii fosili din clădiri, transporturi și industrie.

Comisia propune să înscrie o țintă de electrificare în legislația UE, ca parte a viitorului pachet privind Uniunea Energiei, să se angajeze la reducerea diferenței de preț dintre electricitate și gaz printr-o reformă a fiscalității energetice și să introducă un cadru la nivelul UE care să permită statelor membre să reducă TVA-ul pentru tehnologiile de electrificare, inclusiv pompele de căldură, vehiculele electrice și bateriile casnice.

Planul include o Strategie dedicată privind Încălzirea și Răcirea, recunoscând rolul esențial al clădirilor în eliminarea treptată a combustibililor fosili în Europa. Totuși, EEB avertizează că succesul depinde de depășirea unei abordări axate pe o singură tehnologie și de asigurarea faptului că soluțiile sunt implementate împreună.

Măsuri specifice

  • O țintă de electrificare obligatorie din punct de vedere legal de 46% pentru anul 2040, care urmează să fie inclusă în viitoarea legislație privind Uniunea Energiei
  • Angajamentul de a reforma fiscalitatea energiei electrice pentru a reduce diferența de preț dintre electricitate și gaz
  • Un plan de a dubla, aproape, instalările anuale de pompe de căldură până în 2030, comparativ cu nivelurile din 2025
  • Explorarea unui Mecanism de Piață pentru Încălzire Curată („Clean Heat Market Mechanism”) până în 2027, pentru a sprijini implementarea pompelor de căldură
  • Utilizarea mai amplă a fondurilor UE, inclusiv veniturile din ETS2 și Fondul Social pentru Climă, pentru a sprijini gospodăriile vulnerabile
  • Sprijin pentru planurile municipale de încălzire și răcire, prin intermediul European City Facility

Planul subliniază importanța autorităților locale și propune sprijinirea planurilor municipale de încălzire și răcire. Totuși, EEB avertizează că sprijinul actual rămâne mult sub nivelul necesar.

EEB regretă, de asemenea, că planul nu stabilește așteptări mai clare privind tipurile de pompe de căldură. Pe măsură ce Europa avansează către reguli mai stricte privind agenții frigorifici F-gaz dăunători, gospodăriile și autoritățile publice ar trebui încurajate să aleagă tehnologii durabile pe termen lung. Pompele de căldură care utilizează agenți frigorifici naturali sunt deja larg disponibile și ar trebui prioritizate, în special atunci când se folosesc fonduri publice.

Unde se situează România față de acest plan

Planul de electrificare al UE lovește direct în punctele slabe ale României pe zona de încălzire și răcire, iar felul în care țara a gestionat până acum tranziția arată atât potențialul, cât și obstacolele reale din calea implementării.

Piața pompelor de căldură rămâne mică și dependentă de subvenții discontinue. Principalul instrument românesc este programul Casa Verde (fostul Casa Verde Fotovoltaice, extins acum și pe pompe de căldură), care oferă persoanelor fizice finanțare de până la 20.000 de lei pentru achiziția și instalarea unei pompe de căldură aer-apă, sol-apă sau apă-apă. Pentru 2026, bugetul programului a fost suplimentat cu peste un miliard de lei, tocmai pentru că sesiunile anterioare de înscriere s-au epuizat rapid și au lăsat în afara finanțării mii de solicitanți. Acest tipar — cereri care depășesc de multe ori fondurile alocate, urmate de suplimentări ad-hoc — este exact genul de sprijin previzibil pe termen lung pe care planul UE îl cere atunci când vorbește despre extinderea Mecanismului de Piață pentru Încălzire Curată: fără o finanțare stabilă, multianuală, e greu ca ținta europeană de dublare a instalărilor anuale până în 2030 să fie atinsă pornind de la o bază atât de mică precum cea românească.

Semnalul de preț electricitate–gaz merge, deocamdată, în direcția greșită. Planul UE mizează pe reforma fiscalității energetice pentru a reduce diferența de preț dintre electricitate și gaz, exact factorul care decide dacă o pompă de căldură este mai ieftină de operat decât o centrală pe gaz. În România, însă, statul continuă simultan să extindă rețeaua de gaze naturale — de exemplu, prin alocarea a 240 de milioane de euro pentru gazificarea a aproximativ 44.000 de gospodării — ceea ce trimite un semnal contradictoriu consumatorilor tocmai în momentul în care ar trebui încurajați să treacă la electricitate. Fără o corecție a acestui raport de preț la nivel național, reducerea de TVA pe care planul UE o propune pentru tehnologiile de electrificare riscă să aibă un efect limitat: România aplică deja, din 2025, o cotă redusă de TVA (11%, față de cota standard de 21% în vigoare de anul trecut) pentru achiziția și instalarea pompelor de căldură de către persoane fizice, astfel încât marja suplimentară pe care ar putea-o aduce noul cadru european este mai degrabă marginală decât transformatoare, atâta vreme cât prețul electricității rămâne relativ ridicat față de gaz.

Termoficarea urbană se reinvestește, nu se decarbonizează. Poate cea mai clară contradicție cu direcția planului european apare la nivelul sistemelor centralizate de încălzire (termoficare). Prin Planul Național de Redresare și Reziliență, România a alocat aproximativ 300 de milioane de euro pentru modernizarea sistemelor de termoficare din patru orașe — Râmnicu Vâlcea, Arad, Constanța și Craiova —, însă noile capacități rămân bazate pe gaz fosil, fără un plan clar de ieșire din gaz după 2030. La Constanța, intensitatea de emisii a noii instalații ar urma chiar să crească față de cea existentă. Aceasta este mai exact opusul planurilor municipale integrate de încălzire și răcire pe care Comisia dorește să le sprijine prin European City Facility: în loc să pregătească orașele pentru rețele hibride sau pentru pompe de căldură de mare capacitate, banii publici (europeni, în acest caz) prelungesc dependența de gaz într-un sector cu cicluri de investiție de 20-30 de ani.

Sărăcia energetică face ca finanțarea vulnerabililor să fie urgentă, nu opțională. Conform raportului ORSE 2025 (Observatorul Român al Sărăciei Energetice), 21,1% dintre gospodăriile din România ajung sub pragul sărăciei după plata facturilor la energie — adică una din cinci familii. Acesta este publicul-țintă exact pentru veniturile din ETS2 și pentru Fondul Social pentru Climă pe care planul UE le menționează, dar programele actuale de tip Casa Verde favorizează, în practică, gospodăriile care au deja capacitatea de a avansa costul integral al unei pompe de căldură și de a aștepta rambursarea — un model greu accesibil pentru cei mai afectați de sărăcia energetică. Fără o schemă de finanțare la 100% (grant integral, nu rambursare) sau de tip „cost zero la instalare” pentru gospodăriile vulnerabile, ambiția europeană de electrificare riscă să adâncească, nu să reducă, inegalitatea energetică din România.

Pe partea de răcire, România pornește de foarte jos — dar tocmai de aceea are ce să evite. Doar 16,41% dintre gospodăriile din România au aer condiționat, sub media europeană de aproximativ 20% și cu diferențe uriașe pe teritoriu: 58,7% în București, dar sub 1% în județe montane precum Harghita sau Suceava. Pe fondul verilor tot mai calde, cererea de răcire va crește rapid în următorii ani, iar România se află într-un moment de decizie: piața actuală de climatizare este dominată de unități split convenționale, cumpărate strict pentru răcire și care folosesc frecvent agenți frigorifici F-gaz aflați deja pe lista de eliminare treptată la nivel european. Exact aici este relevantă observația EEB privind lipsa unor criterii clare pentru tipul de pompă de căldură finanțată: dacă România ar direcționa cererea crescândă de climatizare către pompe de căldură reversibile (care asigură și încălzire, și răcire, ideal cu agenți frigorifici naturali), ar putea rezolva simultan două probleme — nevoia de răcire de vară și nevoia de a înlocui centralele pe gaz — în loc să construiască un al doilea sistem, paralel și cu emisii, doar pentru climatizare. Programele actuale de subvenționare nu fac încă această distincție în mod explicit, ceea ce înseamnă că România riscă să finanțeze public echipamente cu ciclu de viață mai scurt din punct de vedere reglementar.

Concluzie. Planul de electrificare al UE oferă exact pârghiile de care România are nevoie — corectarea prețului electricitate/gaz, finanțare stabilă pentru pompe de căldură, sprijin pentru planurile municipale de încălzire și răcire, bani pentru gospodăriile vulnerabile —, dar eficiența lui în România depinde de coerența politicilor interne. Atâta timp cât statul finanțează simultan extinderea rețelei de gaz și modernizarea termoficării pe gaz, iar subvențiile pentru pompe de căldură rămân sub formă de sesiuni limitate și rambursări ulterioare, impactul planului european riscă să fie mult sub potențialul său real în România.