Asociația 2Celsius, alături de alte șapte organizații neguvernamentale, solicită printr-o scrisoare deschisă Președintelui României și Ministrului Mediului semnarea Angajamentului global pentru reducerea emisiilor de metan, care va fi discutat azi la cea de-a 27-a Conferință a Părților (COP27) din Egipt.

Angajamentul global pentru reducerea emisiilor de metan reprezintă o inițiativă prin care  țările din întreaga lume se obligă să contribuie la reducerea emisiilor globale de metan. Până în prezent, 122 țări s-au alăturat acestui obiectiv ambițios de a reduce emisiile de metan cu „cel puțin 30% față de nivelurile din 2020 până în 2030 și să treacă spre utilizarea celor mai bune metodologii de monitorizare și verificare a emisiilor de metan, cu un accent deosebit pe sursele cu emisii mari”.

România are una din cele mai vechi infrastructuri de energie din Europa, iar emisii fugitive de metan au fost documentate la majoritatea infrastructurii de petrol și gaze investigate în România. Pe de altă parte, companiile care operează în România fac pași mult prea mici pentru implementarea unor programe de monitorizare sau prevenție de tip Leak Detection and Repair (LDAR). Aceste aspecte urgentează nevoia adoptării unor măsuri relevante pentru gestionarea și reducerea emisiilor de metan și necesitatea unor eforturi coordonate la nivel regional și global pentru a reduce impactul gazelor cu efect de seră asupra climei.

Conform ultimelor estimări și analize ale Agenției Internaționale de Energie se constată că emisiile de metan din sectorul energetic sunt cu aproximativ 70% mai mari decât suma estimărilor prezentate de guvernele naționale. Reducerea emisiilor fugitive poate fi realizată cu investiții fără costuri nete, având în vedere prețul ridicat al gazelor naturale.

Totodată, România este a doua țară producătoare de gaze fosile din Uniunea Europeană și e necesar să aibă un rol proactiv în Europa, iar prin exploatarea gazului fosil au loc emisii de metan pe întregul lanț de aprovizionare. Având în vedere această poziție, țara noastră ar trebui să își asigure un rol important în gestionarea emisiilor de metan, mai ales în perspectiva creșterii capacității de exploatare a gazelor din Marea Neagră sau al unui număr tot mai mare de sonde închise cu pierderi nemonitorizate.

Metanul este un gaz cu efect de seră puternic cu un potențial de încălzire globală de 84-86 de ori mai mare decât dioxidul de carbon pe o durată de 20 de ani, iar 60% dintre emisii se datorează acțiunilor umane.

Scrisoarea completă poate fi citită aici. Organizațiile semnatare sunt: Bankwatch România, 2Celsius, Greenpeace România, Camera Șepte, Art Fusion, Someș Delivery, WWF România, Clujul Sustenabil & Food Waste Combat.

Mai multe informații despre metan și impactul lui asupra schimbărilor climatice, găsiți pe: www.2celsius.org/metan.

 

IPCC definește emisiile fugitive ca „emisii [de gaze cu efect de seră] care nu sunt produse în mod intenționat de un coș sau de aerisire/ventilație” și stipulează că acestea pot „include scurgeri de la instalații industriale și conducte” (IPCC, 2006, IPCC Guidelines for National Greenhouse Gas Inventories)