Acum a devenit clar: decizia de ansamblu lipsește, COP31 a căzut. Dacă trecea, era primul act care nu folosea cuvintele „combustibili fosili”.

Singura dată când o Conferință a Părților (COP) s-a prăbușit a fost la COP6, în anul 2000, la Haga, scrie CAN. UE se afla într-un conflict cu SUA pe tema creditelor de carbon acordate pentru utilizarea terenurilor în cadrul Protocolului de la Kyoto. Nu s-a putut ajunge la un acord, iar miniștrii se pregăteau să plece spre aeroport. Președintele olandez al conferinței a fost nevoit să suspende COP-ul și să îl reia câteva luni mai târziu, la Bonn.

Între timp, George Bush devenise președintele SUA și declarase Protocolul de la Kyoto mort. Societatea civilă a mobilizat restul lumii pentru a transmite un mesaj clar: „Domnule președinte Bush, nu dumneavoastră decideți acest lucru”, și pentru a obține adoptarea Acordurilor de la Marrakech – regulamentul de aplicare a Protocolului de la Kyoto.

Cea mai dificilă poziție a fost cea a Japoniei, având în vedere relațiile sale strânse cu SUA. Societatea civilă a creat un ecuson cu motivul soarelui răsare, în alb și roșu, de pe steagul Japoniei. Acesta conținea doar două cuvinte: „Onorați Kyoto” („Honour Kyoto”). Mesajul a avut un impact decisiv: Japonia nu mai putea da înapoi și a trebuit să salveze protocolul convenit chiar în propriul său oraș.

În ceea ce privește COP31, părțile au convenit deja asupra mai multor decizii și vor adopta altele în cadrul sesiunii plenare. Dacă decizia politică finală (cover decision) nu va fi adoptată, acest lucru nu va conduce la un scenariu dramatic precum cel de la Haga, din 2000. Nu toate conferințele COP adoptă o astfel de decizie finală.

La Copenhaga au fost adoptate mai multe decizii, inclusiv una care lua act de Acordul de la Copenhaga. A fost un eșec al conferinței, dar nu s-a ajuns la suspendarea acesteia.

În cazul COP31, ne îndreptăm spre un eșec politic, nu neapărat și spre unul tehnic.