Peste 70% dintre românii respondenți în cadrul unui sondaj comisionat de organizația Transport & Environment, la care este afiliată și 2Celsius, își doresc obiective climatice mai ambițioase din partea guvernului. România se află, astfel, printre țările în care opinia publică este în majoritate în favoarea creșterii țintelor pentru mediu. 

Mihai Stoica, director executiv la 2Celsius a declarat: ”Rezultatele poll-ului ne arată că oamenii vor mai multă mai multă acțiune pentru climă. Facem apel la guvernul României să susțină obligativitatea țintelor naționale, pentru a nu dilua responsabilitatea contributivității statelor membre la ținta de 55% reducere netă de emisii de gaze cu efect de seră a UE pentru 2030.

Opinia publică din UE sprijină ținte climatice mai ambițioase, arată un sondaj YouGov realizat în 12 țări europene, comisionat de Transport & Environment. Rezultatele indică faptul că 68% dintre respondenți vor ținte climatice crescute, iar 84% vor eforturi mai mari în sectoarele de transporturi și clădiri prin noi standarde și reglementări. 

T&E face apel la Comisia Europeană să își asculte cetățenii și să ceara ambiții climatice mai mari din partea guvernelor naționale. Sofie Defour, director pentru climă la T&E, a declarat: “Țintele obligatorii sunt un instrument cheie pentru acțiunea climatică precum oprirea subvențiilor pentru mașinile pe diesel ale companiilor, iar ele sunt dorite și susținute de cetățenii europeni. Comisia Europeană ar trebui să înțeleagă și să clarifice faptul că țintele naționale sunt un pilon esențial în arhitectura guvernanței de mediu la nivelul UE.

Țările din sudul Europei – Italia (85%) sau Spania (79%) – arată cel mai mare sprijin pentru ținte climatice mai ambițioase. În estul Europei, unde țintele climatice au fost în general modeste, sprijinul pentru acțiune climatică din partea guvernului este foarte mare: România (73%), Polonia (68%), Ungaria (67%). Sprijinul nu este atât de ridicat în nord-estul Europei, dar chiar și în Olanda (46%) și Danemarca (49%), singurele două țări fără majoritate în sprijinul creșterii obiectivelor climatice, 84%, respectiv 85% dintre respondenți sunt cel puțin de acord cu păstrarea obiectivelor actuale. 

De asemenea, există sprijin covârșitor (84% dintre cei care și-au exprimat o opinie) pentru implementarea de noi măsuri pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, precum zone cu emisii scăzute și vânzări minime de mașini electrice, la nivel național și european. Respondenții sunt rezervați în ce privește un instrument european care ar scumpi combustibilii pentru transport și energie. Deși 41% dintre respondenți ar sprijini de exemplu includerea acestor combustibili în piața europeană de carbon, 59% s-ar opune.

Uniunea Europeană dezbate, în prezent, o nouă reglementare pentru partajarea efortului care ar impune ținte climatice naționale obligatorii pentru fiecare stat membru și ar reglementa 60% din emisiile din UE, acelea provenite din agricultură, clădiri și transport.

În momentul de față, Planul Național Integrat de Energie și Climă, menit să adreseze modul în care România își va îndeplini țintele pentru 2030, este puțin ambițios. Din analiza făcută de Comisie planului reiese faptul că, deși România prezintă o listă de măsuri și politici actuale și propuse, în cele mai multe cazuri lipsește o descriere detaliată a măsurilor, cum ar fi detalii de implementare, sectoare vizate și un calendar de implementare.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 13.324 de adulți din 12 țări europene, printre care și România.