Acest plan este unul dintre cele trei documente conexe. Primul, Nota de Cercetare, documentează motivul pentru care transportul public convențional eșuează, în moduri-oglindă, în două regiuni din România: o creștere suburbană explozivă, dependentă de mașina personală, în zona metropolitană limitrofă București-Ilfov (județul Ilfov a crescut cu 39,6% între 2011 și 2021, cel mai rapid ritm dintre toate județele, fără o extindere corespunzătoare a transportului public) și o depopulare severă, însoțită de colapsul concesiunilor de autobuz, în Munții Apuseni (o scădere de 22% a populației în Carpații Românești din 1992 până azi și o concesiune de autobuz a județului Alba care, în 2022, nu a atras niciun ofertant). Al doilea, documentul Studii de Caz, arată că Transportul la Cerere (DRT) — transport partajat, flexibil, rezervat prin aplicație sau telefon — este un răspuns dovedit și funcțional la ambele situații, aplicat deja în alte părți ale Europei: sprinti, în regiunea Hanovra, Germania, și DefMobil, în Tirolul de Est, Austria.
Acest document stabilește modul de a transforma aceste dovezi în acțiune: un plan pentru a face lobby pe lângă Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, consiliile județene relevante și autoritatea de transport metropolitan a Bucureștiului, în vederea pilotării, finanțării și, în final, legiferării DRT în România.
Obiectivul este ca, în termen de 18 luni, Transportul la Cerere să treacă de la un concept străin, puțin cunoscut, la un program-pilot finanțat și recunoscut legal, în cel puțin un coridor din Ilfov și unul din Munții Apuseni, cu o traiectorie credibilă către o linie națională de finanțare ulterior.
