Un nou brief al 2C analizează DRT. Transportul la Cerere (Demand Responsive Transport, DRT) descrie serviciile de transport public partajat care nu circulă pe o rută fixă, după un orar fix, ci își construiesc traseele dinamic, în funcție de locul și momentul în care călătorii solicită efectiv deplasarea. Livrat de regulă cu microbuze, dube sau taxiuri partajate cu 4–20 de locuri, DRT se rezervă de obicei prin telefon sau aplicație, uneori cu un număr fix de „stații virtuale” aflate la distanță mică de mers pe jos, mai degrabă decât cu preluare din ușă în ușă. Uniunea Internațională a Transportului Public (UITP) descrie DRT ca ocupând spațiul „dintre autobuzele tradiționale și serviciile de taxi” din punctul de vedere al acoperirii și al capacității de răspuns — mai flexibil decât o rută de autobuz programată, mai ieftin pe călător decât un taxi sau o mașină personală.
Rețeaua de transport a României este trasă simultan în două direcții opuse. În jurul Bucureștiului, populația centurii navetiste Ilfov a crescut cu 39,6% între 2011 și 2021 — cel mai rapid ritm dintre toate județele — în timp ce sistemul de transport public care deservește această creștere nu a mai fost reconstruit după ce liniile de autobuz periferice au fost desființate în 2010. În interiorul montan al țării se întâmplă exact opusul: Carpații Occidentali, inclusiv Munții Apuseni aflați la granița dintre județele Alba și Hunedoara, au pierdut 22% din populație între 1992 și 2021, patruzeci și cinci de localități au fost abandonate complet, iar puținele concesiuni comerciale de transport auto care mai deservesc satele Moților se prăbușesc pentru că transportul „pirat” nelicențiat le-a făcut nerentabile. Ambele traiectorii au o cauză comună: transportul public clasic, cu rute și orare fixe, nu poate deservi economic nici suburbiile cu creștere rapidă și densitate redusă, nici satele montane în curs de depopulare și dispersate geografic.
Această notă prezintă baza de dovezi pentru problema descrisă: starea actuală a infrastructurii de transport din România la nivel național și o cartografiere detaliată a localităților concrete din zona limitrofă București-Ilfov și din Munții Apuseni unde transportul public convențional este inadecvat sau inaccesibil. Este primul din trei documente conexe. Un al doilea document prezintă două studii de caz internaționale de Transport la Cerere (Demand Responsive Transport, DRT) — modelul flexibil de microbuz rezervat prin aplicație sau telefon, care reprezintă răspunsul standard al politicilor europene tocmai la aceste lacune cartografiate aici. Un al treilea document stabilește un plan etapizat pentru a face lobby pe lângă guvernul român și autoritățile locale în vederea pilotării, finanțării și legiferării DRT.
