Cât costă să ajungi la medic când locuiești pe brațul Sulina sau într-un cătun din Apuseni? Uneori, o mare parte din pensie. Alteori, nu ajungi deloc.
Noul studiu 2Celsius, semnat de Adela Fofiu, continuă raportul Sărăcia din transporturile din România (2024). De data aceasta, analiza coboară din zona politicilor publice și a infrastructurii în viața de zi cu zi. Studiul se bazează pe 17 interviuri realizate în noiembrie–decembrie 2025 în două teritorii izolate, unul prin apă și celălalt prin relief.
Ce am aflat:
- Patru mecanisme ale sărăciei în transport, aceleași în ambele teritorii: costuri disproporționate față de venituri, costuri invizibile (taxiuri, intermediari, favoruri), prețuri umflate de izolare (adaosuri de 200–300%) și subvenții capturate de operatori.
- Cinci tipologii de mobilitate: funcțională dar fragilă, dependentă, episodică, blocată și negociată comunitar. Oamenii alunecă dintr-o tipologie în alta la primul șoc: o defecțiune, o boală sau o scumpire.
- Cele mai expuse sunt femeile vârstnice care trăiesc singure, atât în Deltă, cât și în Apuseni.
- Drumul asfaltat nu aduce automat mobilitate. În Apuseni, licența microbuzului a fost suspendată în pandemie și nu a mai fost reluată.
Mesajul central: sărăcia în mobilitate este produsă instituțional, nu determinată de geografie. Cât timp transportul este tratat ca activitate economică, lipsa lui în zonele izolate rămâne un „efect de piață”. Tratat ca serviciu social, absența lui devine un eșec de politică publică.
Raportul propune măsuri concrete: o hartă națională a sărăciei în mobilitate, subvenții direct către utilizatori (card de mobilitate), o subcomponentă dedicată zonelor rurale izolate în Planul Național Social pentru Climă și condiționarea investițiilor în drumuri de existența unui serviciu de transport.
